Episod 05: Duhoarea primei confruntări

“Oooooh, ce e cu mirosul ăsta?” nasul Leanei se arăta iritat.

“Miroase serios a…. veceu” îngînă printre dinţi Nicolae.

Deasupra capitalei domnea arşiţa şi mireasma deşeurilor de canalizare.

“Îţi mulţumesc că ai înconjurat cînd ai zis asta” îl privi serioasă Leana.

“Am  impresia că voi vă uşuraţi cu miros de trandafir” suspină Mihai.

“Adică?” se răţoi Nicolae.

“N-aţi auzit? Cică deşeurile din canalizarea oraşului se stochează undeva în afară, la o staţie de epurare. Dar de la o vreme staţia nu se mai isprăveşte cu tot ra… cu deşeurile” Mihai rînji “de acolo şi mireasma” şi rînji din nou.

“Frumos..” îngînă Nicolae.

“Nu-i aşa?” sări Mihai, “cu timpul te obişnuieşti..”

Leana şi Nicolae îl priviră cu oribilitate şi Mihai amuţi.

“Totuşi…” Leana nu lăsa în pace nici pe o clipă ochelarii ceea ce dovedea o muncă intensă a creeruului. “Nu întotdeauna a fost aşa.. De ce anume anul acesta a apărut mirosul? De ce e atît de intens… Mi se pare că ceva nu e în regulă…”

“Asta miroase déjà nu a ra… deşeuri, ci a paranoie” se oţărî Nicolae.

“Băieţi, ce ne costă să facem o plimbare pînă acolo?” Leana se uita rugător la cei doi.

“Ne costă nasurile!!!!” se indignă Nicolae. “Dacă aici miroase aşa, îţi dai seama ce se face în apropierea staţiei de epurare!!”

“Şi dacă promit să vă găsesc inhalatoare?” Leana era disperată.

“Păi… la cum e mirosul…. Cred că priveliştea e şi mai şi…” rosti gînditor Mihai şi se scărpină la ceafă.

“Bravo blondinule! Gîndeşti cînd vrei!” clătină aprobator din cap Nicolae.

“Şi ce fel de apărători sunteţi voi după asta?” Leana se înrăi. “Credeaţi că tot cîmpul de luptă vă va fi presărat cu floricele? Nuuuu, băieţi, ia mai înghiţiţi şi nişte ra… t de dragul patriei!”

Băieţii căscară gurile de uimire la auzul unor asemenea vorbe din gura mereu delicată a Leanei, dar pe loc le şi închiseră amintindu-şi de mirosul de afară.

“Ok, am înţeles că eşti speriată”, rosti împăciuitor Nicolae ”mergem, dar inhalatoarele rămîn pe seama ta”.

***

Încă de departe observară mormanul de deşeuri, înalt cît o casă cu 10 etaje. Duhoarea era insuportabilă, nici inhalatoarele nu rezistau.

“Mi se usucă ochii de putoare” scînci Mihai.

“Mamă, ce se mai ca…ă unii!!!”se minuna Nicolae. “Mihai, cred că arma ta fermecată o să ne ajute aici. Fă ra..tul acesta să dispară!!! Şi cît mai repede pînă nu ni s-au uscat creerii!”

Nicolae aruncă bănunţul în aer, copii se strînseră unul lîngă altul la adăpostul luminii orbitoare şi apărură déjà echipaţi în toată legea.

Mihai ţinti cu puşca sa grămada enormă de deşeuri şi trase. Flacăra albăstruie înghiţi deşeurile….şi acestea se mişcară puţin din loc.

“Ce faci, blondy? Iar ai încurcat butoanele?” zîmbi ironic Nicolae.

“Jur că nu…” Se  încruntă Mihai “am apăsat ce trebuia… după atîta antrenament nu aveam cum să dau greş”.

“Nici nu ai dat greş” clătină din cap Leana privind undeva în depărtare.. “Ceva sau cineva o mişcă din partea ailaltă.. o mişcă spre oraş!”

Băieţiii se uitară îngroziţi în direcţia în care arăta Leana. Un nor mare de praf se întrezărea din spatele grămezii, iar unul mai mic se îndrepta ţintă spre ei.

“Fantomele Negre!” strigară toţi trei într-un glas şi luară poziţia de luptă.

“Nu, aşa nu merge!” le zise cu voce tremurîndă Leana. “Mihai tu încearcă să faci să dispară grămada de deşeuri, eu şi cu Nicolae o să-i reţinem.”

Mihai se dădu mai aproape de mormanul înfricoşător şi împuşcă iar.

Nicolae şi Leana aşteptau apropierea Fantomelor Negre.

“Eeeeh, ce n-aş da să ştiu ce puteri magice am” strecură printre dinţi Nicolae.

“Nicolae, priveşte. Fantomele Negre sunt aproape, dar ceva totuşi mişcă grămada de deşeuri.” Leana arătă la norul mare de praf ce rămînea în spatele deşeurilor. “Eu rămîn să lupt, tu mergi şi vezi ce sau cine e acolo.”

“Glumeşti???” Se îngrozi Nicolae, “Eu sunt desculţi, iar acolo e ra…t!!! Du-te tu!”

Şi Leana o luă la goană.

Noroiul îi sărea de sub picioare şi chiar poate nu era noroi acela, dar inima i se zbătea nebuneşte în aşteptarea a ceva nebănuit.

Mai întîi văzu căpiţa blondă de păr, lung şi ondulat, după care remarcă figura înaltă şi zveltă, cizmele pescăreşti şi valul de vînt ce ieşea de pe undeva din regiunea gurii.

“Băiatul ăsta are o capacitate a plămînilor de invidiat!” Gîndi Leana şi se repezi spre Virgil. Din mers îşi scoase unul din pumnalele de la şold şi îl aruncă în direcţia frumosului blond.

Virgil simţi instinctiv apropierea pumnalului ucigaş şi cu o mişcare rapidă a mîinii trimise o carte (o damă de roşu), care lovi cuţitul şi îl trimise la pămînt. Dar Leana nu se opri aici. Continuînd să înainteze, ea arunca unul după altul pumnalele, pînă cînd Virgil hotărî că fata e demnă de atenţia lui. Suflarea se întrerupse şi ochii frumoşi ai tînărului se întoarseră pe Leana.

Fata se împiedică şi căzu cînd observă văpaia acelor ochi, iar în cădere reuşi să remarce fineţea nasului prins cu o clamă ca la înnotători (pentru a nu simţi mirosul probabil) şi gura voluptoasă. În următoarea clipă toată această frumuseţe dispăru, iar în locul ei rîmase numai noroiul, care îi intra în ochi, urechi şi pe după reverul hainei.

Totuşi le reuşi. În clipa în care Virgil s-a întors spre Leana şi uită de grămada de deşeuri, Mihai o făcu să dispară. Cînd Leana căzu, iar Virgil vru să-şi continuie ofensiva, terenul era curat şi scăldat de soare.

Se auzea numai respiraţia grea a băieţilor şi scrîşnetul de dinţi al lui Virgil. Fantomele negre s-au adunat în jurul liderului lor, acesta suflă şi un nor de praf îi învălui, acoperindu-le retragerea.

Nicolae şi Mihai s-au apropiat în fugă de locul unde căzu Leana.

“Eşti întreagă?” O scutură de umăr Mihai.

Leana suspină şi întrebă “A plecat?”

“Cine?” se mirară băieţii. “Dacă întrebi de Fantome, apoi au luat-o la sănătoasa cîteva minute în urmă. Tu de ce te-ai întins aici?”

“A răpus-o săgeata lui Cupidon” strîmbă din nas Nicolae şi se depărtă fluierînd.