Episod 04: Persecutarea bloggerilor

În care Nicolae, Mihai şi Leana înfruntă un nou inamic şi devin foarte precauţi

„Stăpîne, Stăpîne, ăştia chiar au puteri magice, chiar sunt Apărătorii!!!” făcea spume la gură Roşcovanul, dînd busna în sala întunecată. Cuvintele însă îi îngheţară pe buze văzîndu-şi Stăpînul discutînd îndeaproape cu un băiat înalt, cu păr bălai şi exagerat de lung, cu trăsături fine şi o graţie extraordinară a mişcărilor.

Stăpînul era vădit încîntat de figura interlocutorului său. Privirea-i de obicei rece şi răutăcioasă, era acum moale şi parcă fermecată de chipul pe care îl avea în faţa sa.

La cuvintele Roşcovanului, însă, faţa Stăpînului se înnăspri, se acri, şi se ridică ameninţător în întîmpinarea acestuia.

„Mi-am dat seama, imbecilule!” tună Stăpînul, şi moale de tot: „de aceea l-am chemat pe unul dintre cei mai talentaţi strategi care au existat vreodată. Ţi-l prezint pe şeful tău de acum înainte – Virgil!” Rosti solemn Stăpînul.

Nou venitul se întoarse spre Roşcovan şi îl fulgeră cu doi ochi frumoşi şi foooarte vicleni. Privirea aceasta de sub sprîncene, galeşă şi amăgitor de blîndă, îl sfredelea pe Roşcovan ca nişte raze Roentgen şi părea că-i răscoleşte prin creer. Roşcovanul instinctiv s-a tras înapoi, intuind pericolul pe care îl emana acest băiat frumos.

„Şe-şe-şeful meu??? Dar… Stăpîne, eu mă supun numai Spurcăciunii Voastre…” bîlbîi cu disperare Roşcovanul.

„Eu nu mai am timp să-ţi ascult tîmpeniile cu brazi furaţi şi purcei fugari” se îndîrji Stăpînul. „De acum încolo, vei face ce îţi va ordona Virgil. Mie îmi veţi raporta numai încheierea misiunii. Şi să ştiţi că nu accept eşecuri!!!! Sunteţi liberi!” Si Stăpînul dispăru.

Virgil s-a întors către Roşcovan şi cu o voce moale, dar pătrunzătoare rosti: „Cheamă căpeteniile armatei. Avem un plan nou.”

***

Nicolae, Leana şi Mihai petreceau acuma foarte mult timp împreună. Nu că ar fi fost foarte fericiţi de acest fapt, dar simţeau că se întîmplă ceva în şi cu ţara lor, ceva ce nu mai semăna a joacă. Deaceea îşi perfecţionau puterile zi de zi. Chiar şi Nicolae (căruia ideea cu dicţionarul i se părea prostească), persevera în a rosti fiecare cuvînt fără a sări peste vreo unul. Totuşi, dacă Leana şi Mihai reuşiseră să-şi stăpînescă la perfecţie magia, Nicolae era disperat. Nici un gest şi nici un cuvînt nu scotea din palmele lui nici pic de văpaie magică.

Într-o zi însorită de iunie, Leana rosti pe neaşteptate: „E straniu de linişte nu vi se pare?”

„Păii, dacă suntem în mijlocul pădurii….” Se scărpină la ceafă Mihai.

„Nu în mod direct. Am în vedere la general. E prea linişte, ştiri importante nu sunt…. Nu se întîmplă nimic în Moldora…”

„Poate că e vară? Şi Fantomele Negre şi-au luat vacanţă?” rînji Mihai.

„Eu cred că mai degrabă pun ceva la cale… Sau întreprind ceva, dar noi nu ne dăm seama ce…” rosti îngîndurată Leana. Nicolae o asculta interesat.

„Mă gîndesc de cîteva zile la această probabilitate şi urmăresc în continuu ştirile, dar nu văd nimic decît ciondăneli între primarul capitalei şi poliţia, persecutarea unor tineri forumişti pentru părerile lor democratice, conflictul dintre primăria capitalei şi Căldură-com. Nimic interesant şi pus pe scară largă, nimic în stilul Fantomelor Negre”, spuse Nicolae.

„Doar dacă nu ş-au schimbat stilul…” îşi îndreptă ochelarii Leana

„Să-şi schimbe stilul??” se mirară într-un glas Nicolae şi Mihai.

„Da. Şi eu analizez situaţia aceasta de cîteva zile. Şi am impresia că toate aceste lucruri mărunte care se întîmplă acum au sau vor avea un rol mare pe viitor. Fantomele Negre încearcă să îi discrediteze şi să îi sperie pe democraţi. Încearcă să instaleze în ţară un regim al terorii ameninţînd populaţia cu sechestrări, frig şi poliţie. Aceste ameninţări nu pot avea urmări pozitive… Am impresia că ei vor să răscoale societatea civilă, poate chiar să provoace un război civil!” ultimile cuvinte Leana le rosti în şoaptă şi toţi s-au uitat cu frică în jur.

„Spui lucruri oribile, dar totul sună logic…” clătină din cap Nicolae.

„Trebuie să acţionăm!!!” Mihai îşi îndreptă ameninţător pistolul spre un duşman imaginar şi rosti „pif paf!”. Leana oftă, iar Nicoale îşi acunse zîmbetul în dicţionar.

„Haideţi mai bine să gîndim…” îşi îndreptă ochelarii Leana, deşi aceştia şi aşa îi veneau perfect.

„Fiii!” strîmbă din nas Mihai. „Verbul „a gîndi” îmi provoacă mîncărime”.

„Sper că îţi provoacă mîncărime la creer. Asta cel puţin ar însemna că îl ai”, se încruntă spre el Leana.

„Iată ce cred eu”, o cută verticală îi apăru Leanei pe frunte chiar la rădăcina nasului, ceea ce dovedea mare concentrare. „Treaba cu poliţia şi primarul seamănă a comedie şi e cert că trebuie să ne distragă atenţia de la ceva… Conflictul cu Căldură-com poate să mai aştepte. Acesta o să fie un scandal grandios, dar cred că la iarnă. Acuma e vară, oamenii sunt mai preocupaţi de concediile lor decît de încălzire. Deci, problema cea mai arzătoare la moment sunt bloggerii arestaţi. Să vedeţi că această problemă va provoca proteste. Iar tinerii care ies la proteste sunt la capătul răbdării şi le joacă şi hormonii. Sunt uşor de provocat, deci trebuie să rezolvăm acestă problemă.”

„Acesta nu poate fi planul Roşcovanului” făcu deodată ochii mari Nicolae.

„Cred şi eu că e prea sofisticat pentru mintea aceluia.”  Se încruntă şi mai tare Leana. „Deci, Fantomele Negre sunt conduse acum de altcineva… De cineva mai deştept şi mai viclean.” O urmă de frică şi respect se strecură în vocea Leanei.

„O să-mi fie dor de Morcoveaţă” rînji Mihai. „Hai, nu vă zgîiţi aşa la mine, am vrut să fac o glumă, că de la pesimismul vostru mă doare stomacul.”

„Nu ştim cu cine ne luptăm, deci va trebui să acţionăm cu precauţie” spuse Nicolae. „Să nu dăm ochii cu Fantomele Negre, pentru că nu am rezista la o luptă corp la corp…”

„Deaceea vom răspunde cu viclenie la viclenie.” Îşi îndreptă ochelarii Leana.

***

„Să mergem la preşedinte??? Te-ai lovit la cap sau ce?” Nicolae era în derută totală. O privea pe Leana ca pe o dementă, ca pe una care are de gînd să se sinucidă şi să tragă după sine jumate de omenire.

„Îţi dai seama că, în primul rînd, Cioronin nu ne va crede, în al doilea rînd noi ne vom dezvălui identitatea tocmai celuia căruia nu trebuie să o dezvăluim, în al treilea rînd, cum dracu crezi că vom pătrunde în reşedinţa lui, fără să omorîm jumate din garda de corp, care este alcătuită din Fantomele Negre???” Nicolae făcea spume la gură.

„Da mie îmi place planul… În sfîrşit vom primi şi noi ce ni se cuvine – slavă! Toată lumea ne va recunoaşte pe stradă, ne vor cere autografe…”

„Dacă zici un cuvînt despre puicuţe, jur că te strangulez!” se răsti la el Nicolae.

„De ce nu vrei să mă asculţi pînă la capăt? Am zis că vom merge la preşedinte, dar nu am zis că vom merge echipaţi aşa cum suntem… Noi vom proceda mai şmecher. Doar preşedintele Cioronin e vestit prin faptul că trage la măsea…Iar eu am puterea de a transforma pe oricine vreau în orice animal vreau… Plus la asta nu avem timp pentru a gîndi un alt plan, deoarece protestele tinerilor sunt în toi şi asta nu e bine. Tinerii aceştia sunt ca o bombă cu ceas, care poate exploda în orice moment. Trebuie să-l convingem pe preşedinte să elibereze tinerii forumişti.” Leana era foarte hotărîtă.

„Vrei să ne transformi în animale?” Mihai duse un deget la tîmplă şi făcu semnul acela care înseamnă „nu eşti în toate minţile”.

Nicolae însă ridică din sprîncene şi zîmbi: „o să fie interesant. Principalul e să nu murim de rîs cînd o să vedem mutra preşedintelui în momentul cînd cu el o să înceapă să discute vietăţile pădurii.”

„Eu personal cred că o să-mi luxez maxilarul rîzînd” rînji Mihai.

„Nici nu mă îndoiam” se uită la el zeflemitor Leana, „deaceea pe tine te voi transforma în şarpe. Şerpii doar nu scot alt sunte decît ssssssss şi nici nu se pot tăvăli de rîs”.

Nicolae hohoti, iar Mihai aruncă în el o ghindă.

***

În dimineţa următore, preşedintele Cioronin, cherchelit ca de obicei, se plimba prin parcul său de la vila Pondriţa. Avea în braţe un purceluş roz pe care-l scărpina după ureche şi cu care sfătuia mereu.

„Iaca zi-mi şi tu Pedişor, ce vor ţîncanii aceştia din piaţă, a? La ce au ieşit? Şi de ce au ieşit atît de puţini? Şi i-am spus frumosului ăstuia că nu e timpul acum pentru conflicte de acest gen, pentru că toţi golanii au vacanţă sau examene, e vară doar!! Dar el nu m-a ascultat, a ţinut neapărat să-i scoată în piaţă!!”. Purceluşul se uita atent cu ochişorii lui mici şi negri şi parcă dădea aprobator din cap.

Deodată purceluşul a început să tremure, codiţa i se bîrligă şi un coviţăit speriat îi ieşi din gîtlej. În faţa preşedintelui Cioronin şi-au făcut apariţia un lup fioros şi un cerb cu o bogăţie de coarne în frunte. Cioronin se opri şi despică cu mîna aerul din faţa lui cu gînd să alunge vedenia, dar aceasta nu dispăru. Cerbul şi lupul, continuau să stea alături, fără să se vadă parcă unul pe altul în schimb, ameninţîndu-l vădit pe preşedinte. Lupul îşi demonstra colţii, iar cerbul îl ţintea cu coarnele sale. Preşedintele înţepenise locului ca hipnotizat.

Şi cînd Cioronin crezu că vieţii lui i-a sosit sfîrşitul, cerbul deschise gura şi…. vorbi!

„Multstimate preşedinte, ştim că sunteţi un mare iubitor de animale, deaceea nu o să ne refuzaţi.”

Cioronin se frecă la ochi şi se sprijini de un copac. Buzele cerbului se mişcau în tact cuvintelor pe care le rostea. „Nu e bine că au ieşit tinerii aceştia în stradă. Va trebui să eliberaţi bloggerii ca să opriţi protestele.”

Ochii lui Cioronin mai nu ieşiră din orbite. „Uuuun ce-ce-cerb po-po-litician?” se bîlbîi el.

„Nu e treaba ta cu ce ne ocupăm noi în pădure!” lătră la el lupul „treaba ta e să faci ce îţi spunem, altfel într-o zi la vînătoare, sau într-o noapte în somn, vei fi sugrumat! Rrrrrrrr” lupul se apropia cu paşi moi de preşedinte.

„Doamne, jur să nu mai pun strop de băutură în gură” scînci Cioronin.

„Iar eu ssssssss, voi fi garanţia că tu o să procedezi anume aşa cum te-am rugat ssssss.” Si un şarpe rece şi galben s-a strecurat sub cămaşa preşedintelui.

Nervii preşedintelui cedară, el scăpă purceluşul din braţe şi leşină.

***

În acea seară Virgil fu neplăcut surprins să audă la ştiri că preşedintele Moldorei a promulgat legea conform căreia anul 3008 se declară an al tineretului, respectiv au fost amnistiaţi un şir de tineri, printre care şi cei 12 forumişti (acestora din urmă chiar li s-au restituit calculatoarele). Protestele au încetat.

„Hm…” şi-a mîngîiat bărbia fină Virgil. „Aici au lucrat Apărătorii… Foarte interesant… Au strategie… şi sunt vicleni. Aş vrea să dau ochii cu persoana a cărei minte este atît de ascuţită.” Gura frumoasă se strîmbă cu ură şi pumnii se încleştară ameninţător.