Episod 03: Operaţiunea „Bradul”

În care Nicolae, Mihai şi Leana înţeleg că viitorul depinde de ei

„Dacă tu poţi face vrăji, înseamnă că şi noi putem….” nu se putea linişti Mihai.

„Mihai, o sa faci o tranşee în podea dacă o să continui să mai străbaţi odaia în lung şi în lat. Linişteşte-te, aşează-te. Cu siguranţă că şi voi puteţi vrăji, trebuie numai să ne dăm seama cum” îşi îndreptă ochelarii Leana.

„Eeeh, ” se opri pentru o clipă Mihai visător, „de-aş putea să-mi vrăjesc o maşină tip Ferrari, să moară puicuţele după ea!!!” Cu un gest fulgerător îşi smulse un smoc de păr şi îl aruncă în aer bolmojind ceva. Dar nimic nu se întîmplă. Cu un oftat adînc Mihai se aşeză pe un scaun şi îşi lăsă capul pe mîini.

„Deci, noi avem şi puteri paranormale…” îşi frecă barba cu două degete Nicolae. „Şi ca un făcut, Gandolf nu se mai arată în vis pentru a ne explica cum funcţionează aceste puteri…”

„Va trebui să ne descurcăm singuri” suspină Leana. „Mie nu-mi prea place chestia asta cu părul… Mi l-au scurtat şi acuma mai trebuie să-l şi smulg… O să rămîn cheală!!!”

Mihai se ridică brusc şi bătu din palme bolmojind ceva (Nicolae şi Leana au înţeles numai cuvîntul Ferrari), dar iarăşi nimic nu se întîmplă şi blondul se prăbuşi amărît pe scaun pentru ca brusc să se ridice din nou: „Bingo!! Mi-am dat seama!! Baieţi… şi fete, hm, noi acuma nu suntem preschimbaţi, deci orice am face nu o să ştim dacă e magic sau nu. Haideţi să ne preschimbăm şi să testăm toate gesturile care ne vin în cap…”

Leana şi Nicolae îl priveau ironic: „Ce face Ferrari din oameni” bolmoji Nicolae, iar în voce tare a zis: „este o idee foarte bună, bravo blondule!”

***

În petecul minuscul de lumină, Roşcovanul se făcu mic mic de tot… Stăpînul făcea spume la gură, striga deja de o jumătate de oră şi Roşcovanului i se părea că i-a venit sfîrşitul.

„Idiotule!” acesta a fost unicul cuvînt decent care a ieşit din gura Stăpînului din momentul cînd Roşcovanul a intrat la el să-l anunţe că Muştiuc a dispărut.

Se gîndea acum că poate ar fi trebuit să-l păzească mai bine pe preferatul Stăpînului, or Stăpînul însuşi spusese că Apărătorii erau nişte falsuri care nu aveau să le creeze piedici. Trebuia numai să îţi învingi frica. Şi Roşcovanul nu s-a temut de ei… dar situaţia cu Muştiuc îi demonstrase că Apărătorii erau adevăraţi, reali, în carne şi oase şi aveau puterile depline.

„Unde e moneda?” urlă stăpînul chiar lîngă urechea Roşcovanului. „Unde e bănuţul magic, scîrbosule?” furia Stăpînului nu avea margini…

„Păăăăi” se bîlbi Roşcovanul „Stăpîne, eu nu sunt vinovat… mi l-au furat în transport cîteva luni în urmă”… şi Roşcovanul îşi ascunse capul sub palme pentru că stăpînul se făcu roşu şi era gata să exploadeze.

„Afară!!!!” urlă Stăpînul cu greu recăpătîndu-şi vocea, „să nu te văd pînă nu te voi chema eu!!”

Roşcovanul se tîrî în genunchi afară din încăperea întunecoasă.. La lumină i-a venit o idee. „Trebuie să mă revanşez în faţa Stăpînului, altfel îmi zboară creerii…” Acest gînd l-a făcut să se cutremure…

***

Afară eram cam frig. Iarna intra în drepturi încet dar sigur. Apărătorii au ales o fîşie forestieră de la marginea oraşului în calitate de cîmp pentru testări.

„Pe aşa un ger nu cred că mai face cineva plimbări în pădure” dîrdîia Mihai.

Nicolae aruncă bănuţul în aer şi copiii se preschimbară. Se priviră îndelung de parcă se vedeau pentru prima dată.

„Măcar un avantaj au aceste transformări” se strîmbă Nicolae „nu prea simţi frigul” şi îşi mişcă degetele goale pe pămîntul îngheţat.

Mihai îşi reluă bătutul din palme, Leana incerca să ghicească ce alte gesturi ar putea să fie magice şi doar Nicolae rămase pe loc privindu-i cercetător.

„Mihai, tu ai folosit vreodată pistolul?” întrebă Nicolae într-un sfîrşit.

„Păăi, de împuşcat n-am împuşcat încă.. N-am avut ocazia…”

Copiii se strînseră în jurul pistolului enorm. Nicolae îl luă în mîină, îl suci pe o parte, apoi pe alta, apăsă un butonaş sub care scria – torţa magică şi trase într-un pom. Acesta imediat dispăru.

„Oooooo” se hlizi Mihai „pistolul era… eu nu m-am gîndit…”

„Tu în general nu prea gîndeşti” îi aruncă pistolul Nicolae.

„Ce s-a întîmplat cu copacul?” întrebă Leana.

„Nu-i, a dispărut. Şi n-a lăsat nici un automobil în urma lui” se întristă Mihai.

„Băieţi nu mai trageţi în copaci. Natura trebuie ocrotită. Ne vom asfixia curînd.” Leana vru să-şi îndrepte ochelarii, dar cum aceştia lipseau, mîna îi atîrnă o secundă în aer, după care, cu un oftat, Leana îşi netezi părul.

„Ok, ce magie face Nicolae?” se scărpină la ceafă Mihai şi îl trase pe Nicolae de brîu.

„Tu n-ai nimic asupra ta ce ar putea să fie magic. Poate-i orbeşti pe toţi cu zîmbetul tău?” rîse ironic Mihai.

Nicolae ignoră înţepătura: „Puterea mea este în mîini, deci ar trebui să se întîmple ceva cînd dau din mînă..” Nicolae făcu cîteva gesturi pe care văzuse că le face Omul Păiangen, dar nu se întîmplă nimic.

„Poate ar trebui să spui ceva în timp ce mătăhăieşti din braţe?” rosti Leana.

„Mmmmm, da. Asta ar trebui să fie… dar ce naiba să pronunţ? Limba moldoriană are aproximativ 70 000 cuvinte!!! Să încep cu litera a?”

„Ai o altă idee?” ridică sprîncenele Leana. „Îţi aduc eu mîine DEX-ul.”

„Băieţi, băieţi!” strigă Mihai „priviţi ce face pistolul meu! Însemnăm acest copăcel… şi apăsăm pe trăgaci…”

„Copacul a dispărut. Ce mister!” Nicolae îi întoarse spatele.

„Aşa am crezut şi eu la început, dar priveşte mai atent.” Şi Mihai se apropie de un pom care s-a dovedit a fi însemnat. „Iată-l, iată copacul pe care tocmai l-am mişcat, uite şi semnul. Hi hi, totul depinde de cum întorc butonaşul acesta de pe pistol. Daca îl întorc spre dreapta, atunci lucrurile dispar, dacă-l întorc spre stînga, atunci acestea pur şi simplu apar în alt loc. Eu mişc lucrurile!!”

„Singur ţi-ai dat seama, sau te-a ajutat vreo forţă supranaturală?” Nicolae îl privi cu dispreţ pe Mihai.

„Mihai, dragule, nu-l asculta, eşti bravo că ţi-ai dat seama.” Leana se încruntă spre Nicolae: „Cum poţi fi atît de porc?”

„Ar fi bine cînd zici porc, să arunci un fir de păr pe el” rosti supărat Mihai.

„Ok, cred că e timpul să mergem spre casă”, tonul Leanei suna a împăcare.

În drum spre casă, Leana îşi aminti că azi se instalase bradul de Crăciun în Piaţa Marii Aderări Generale (PMAN) şi hotărîră să treacă să-l vadă.

„Cică e înalt de 15 m şi e foarte frumos” încerca ea să-i convingă pe băieţi.

În PMAN era linişte şi pace şi întuneric.

„Unde-s toate luminile?” se îngrijoră deodată Lena, „de obicei Centrul e cel mai luminos sector. Nu se poate ca în ajun de Crăciun şi An nou să fi stins cineva lumina.”

„Nu e lucru curat la mijloc” se opri Nicolae.

Tiptil, ca să nu fie observaţi, copiii se apropiară de pomul falnic din mijlocul pieţei. Paznicii dormeau buştean lîngă maşina de serviciu, direct în zăpadă. Iar dinspre pom veneau zgomote ciudate, gîfîia cineva şi se încorda.

Apoi pomul se mişcă (!!)… şi o luă la sănătoasa spre scuarul catedralei.

„Staaaaaai!” strigară copiii într-un glas şi alergară după brad.

Îl ajunseră imediat după arcul de triumf şi constatară cu stupoare că roşcovanul ducea bradul înalt de 15 m în braţe şi îi dădeau sudorile că îţi era milă şi silă să-l priveşti.

„Aoleu, ce dureros e” cu o grimasă de durere, Leana îşi smulse un fir din părul lung şi îl aruncă spre Roşcovan. „Stai că te prefac în rîmă!”

Roşcovanul se sperie, scăpă bradul şi cu viteza sunetului se pierdu în întuneric. De undeva din noapte se auzi vocea lui hîrîită: „Să nu-l mişte nimeni, rădăcinatus legatus veciatus!”

Şi chiar sub ochii copiilor bradul făcu rădăcini.

„Nătîngul! A vrăjit bradul!” se minună Leana, „nu o să-l poată mişca nimeni din loc. N-o să avem pom de Crăciun?”

„Ei lasă că nu e departe de PMAN, se mută scena în faţa catedralei şi gata!” dădu din mînă Nicolae.

„Nicolae, asta nu e o soluţie! Şi apoi noi nu ştim ce urmări va avea această schimbare de brad. Opinia publică poate înţelege greşit!”

„Eu zic să privim mîine ştirile” şi Nicolae o luă spre casă.

„Doamne, cît poate fi de… porc!!!!” Leana scoase un mîrîit şi strînse pumnii.

A doua zi dimineaţă, toată mass media trîmbiţa „Persoane necunoscute au demontat în această noapte Bradul de Crăciun, instalat ieri de Primărie în PMAN”. „Misterul Bradului din Kissingtown”. „Bradul de Crăciun generează conflict politic în Kissingtown”. În cîteva zile, politicienii înnebuniseră, toţi se acuzau reciproc, se porniseră proteste de susţinere a bradului Primăriei, Guvernul promitea că va instala Bradul Ţării în loc de cel al Primăriei. Crăciunul avea să fie un adevărat dezastru.

Apărătorii se întîlniră din nou pentru a discuta situaţia pe care fără de voie au creat-o.

„Vă daţi seama” se indigna Leana „că noi tocmai suntem pe cale să schimbăm viitorul, să provocăm proteste şi să făurim un moment extraordinar de propice pentru ca Fantomele Negre să ne ia ţara!!”

„Uşurel, fetiţo, nu exagera chiar aşa” o potoli Nicolae. „O să ne ducem la noapte şi o să corectăm situaţia. În fond, şi noi suntem vrăjitori destul de buni. Iată blondul de exemplu poate muta copacii din loc în loc. La noapte ne ducem, facem pih pah înspre brad din pistolul fermecat. Şi acesta va prinde rădăcini exact în centrul PMAN”.

Cu toţii clătinară afirmativ din cap. Leana răsuflă uşurată.

Pe la miezul nopţii următoare copiii se strecurară în PMAN. Era frig şi în jur nu era nici ţipenie, totuşi se preschimbară într-o ogradă părăsită din str. Bucureşti colţ cu Vl. Pîrcălab. Mihai era foarte nerăbdător să devină eroul zilei. „Deşi triumful meu îl va vedea doar o puicuţă, este foarte bine pentru început!” îşi freca el mîinile bucuros.

Ajunşi lîngă pomul de Crăciun înrădăcinat în scuarul catedralei, Mihai îşi netezi părul, îşi îndreptă scurta şi ţinti în final copacul cu pistolul. Întoarse butonaşul magic spre stînga şi trase. Pomul de Craciun dispăru. Şi nu e rău că dispăru. Problema e că pomul dispăru cu totul, nu era nici în PMAN.

„Blondul nostru iar a greşit direcţia” zîmbi ironic Nicolae.

„Ce-ai făcut cu pomul, bre Mihai?” se enervă şi Leana.

„Vă jur că n-am încurcat nimic” se justifică Mihai, „am întors butonul spre stînga, aşa cum făceam şi în pădure şi am tras. Pomul nu trebuia să dispară, el trebuia doar să se mişte”.

„Super!!” rîse Nicolae. „Şi în care direcţie ai rugat bradul să se mişte?”

„Păăăăi, nu ştiu, mă gîndeam să fie în PMAN…” se întristă Mihai.

„Se vede că procedeul cu gînditul nu funcţionează în cazul tău…” se apucă de cap Leana. „Ce să facem acum? Dacă tu nu poţi să-l direcţionezi, încercarea noastra nu are rost.”

Întristaţi peste măsură, copiii au pornit spre case. În dreptul Primăriei Mihai brusc se opri. „Iată-l! Nicolae, Leana, uite bradul nostru!! A ajuns în faţa Primăriei!” şi Mihai zîmbi.

„Ok, aici e mai bine decît nicăieri” se înveseli puţin şi Leana. „Cei care vor sărbători Crăciunul pe nou, vor veni să-l sărbătorească la Primărie, iar Guvernul va avea şi el un brad în PMAN. Poate forţele politice vor ajunge la un consens…”

Însă senzaţia să au suferit un eşec nu a dispărut şi şi-au promis fiecare în gînd că data viitoare vor fi mult mai atenţi cînd vor purcede la o operaţiune.