Episod 11: Ofensiva nereuşită

În care Apărătorii sunt derutaţi…

Nicolae se trezi într-un pat străin, într-o odaie străină… Sări ca ars, dar o mînă fermă l-a apăsat în perna moale. Era Mihai.

„O, salutare” rosti Nicolae şi remarcă îndată că vocea îi ieşea hîrîită de parcă nu a vorbit multe zile în şir cu nimeni. „Cît e ora?” mai încercă odată el.

„E şase seara” Mihai zîmbi.

„ŞASE? Dar cum e posibil? Poate şase dimineaţa?” Nicolae tuşi şi vocea ăi reveni la normal.

„E 8 aprilie, şase seara” rosti împăciuitor Mihai.

„Oooooff, am dormit atîta?”

„Da, mai bine zis, ai stat în leşin atîta, ca o fată mare!” Acum că îl vedea pe Nicolae stînd ferm pe picioare, Mihai îşi permitea să glumească.

Însă gluma trecu pe lîngă urechile acestuia, privirea lui Nicolae era îndreptată undeva înauntrul său, îşi amintea…

„Ce se aude de ieri? Cu ce s-a terminat totul? Aţi prins provocatorii? Aţi depistat cine erau?” Se răsuci el brusc şi mai nu se aruncă asupra lui Mihai.

„Ia-o şi tu mai încet…” se apără Mihai. „Au prins pe careva dintre provocatori, acuma Glimpu îi interoghează, Leana e acolo şi poate află ceva.”

Nicolae se linişti un pic şi se aşeză: „Altceva ce se mai aude?”

„Păi.. sunt cîţiva morţi… şi mulţi răniţi… şi valul tău de energie a cam pîrlit Parlamentul…” Mihai nu-şi putea lua ochii de la  vărfurile adidaşilor săi.

Nicolae sări în picioare: „Eu am ars Parlamentul?????”

Pînă ca Mihai să poată rosti ceva, uşa se deschise şi apăru Leana.

„Nicolae, mă bucur că ţi-ai revenit” îl privi ea pe deasupra ochelarilor. „Cum te simţi?”

„Mor de foame” mîrîi Nicolae.

„Cred că Mihai te-a pus la curent cu ultimile noutăţi” Lena se aşeză plină de importanţă într-un fotoliu şi aruncă picior peste picior.

„Da, am aflat deja că am intrat în istorie ca cel care a distrus Parlamentul.” Se răţoi Nicolae.

Leana îl privi aspru pe Mihai, acesta se mută de pe un picior pe altul şi se înroşi uşor.

„Acuma nu asta este important.” Leana îşi îndreptă ochelarii şi îi privi pe băieţi în cel mai serios mod posibil. „Important e aceea că forţele democrate s-au unit. Lui Glimpu şi Chirtoagă li s-au alăturat Filtat şi Urlecheanu, mai mult, chiar şi Lupulus de la Ciocoi! Politicienii s-au aliat şi îşi doresc cu ardoare să distrugă Fantomele Negre şi să scape de Ciocoi. Chiar în momentul acesta se plănuieşte un atac asupra sediului Fantomelor Negre. Şi suntem rugaţi să participăm şi noi cu ce putem. Şi cred că putem noi multe!”zîmbi Leana şi se privi cu admiraţie.

Nicolae abia acuma observă că prietenii lui, dar şi el sunt echipaţi ca Apărători.

„Încă suntem Apărători?” se miră el.

„Da, vezi tu… fără bănuţ şi cu tine leşinat, noi nu prea am ştiut cum să revenim la normal. De aceea am şi rămas cu politicienii şi încă participăm la întrunirile lor de urgenţă…” Leana părea că se genează un pic.

„Da, se pare că vom rămîne aşa, eroi pentru totdeauna” oftă Mihai, iar ochii îi străluceau de bucurie.

Nicolae se prăbuşi pe pat şi îşi cuprinse capul cu ambele mîini a disperare.

„Ok, asta e o problemă pe care o s-o rezolvăm cu timpul.” Se ridică în picioare Leana. „Acuma Alianţa vrea să ştie dacă participăm la ofensiva asupra sediului Fantomelor Negre…” Ea îi privi întrebător pe băieţi.

„De parcă avem alternativă” bolmoji Nicolae printre palme.

Leana ieşi satisfăcută să ducă politicienilor răspunsul.

***

Atacul asupra Fantomelor Negre se plănuise pentru noapte. Aşa era mai sigur pentru populaţia Kissingtownului, dar şi pentru Apărători, care încă îşi doreau să rămînă incognito. (Mai ales Nicolae îşi dorea, sperînd că lumea va uita poanta cu Parlamentul dacă nu îl vor mai vedea pe cel vinovat de incendiere.)

Luaseră pentru atac detaşamentul Fulger – cei mai  bine instruiţi luptători, care erau obişnuiţi cu anormalităţi de tipul magiei, care au mai luptat cu Fantome şi care puteau păstra secrete. Era amuzant să-i vezi pe cei cinci politicieni – capii Alianţei – echipaţi în costume camumflaj şi cu căşti, care-şi dădeau importanţă, dar tresăreau la fiecare sunet care se auzea în noapte. Apărătorii au fost repartizaţi în maşina care urma îndeaproape cortegiul politicienilor. Copiii erau sobri. Înţelegeau că e ultima bătălie poate şi că acuma se va hotărî soarta poporului moldorian şi că ei sunt acei care nu numai participă la eveniment, ci de care depinde soarta cestei bătălii. De ei depinde viitorul. Pe Nicolae îl apăsa această responsabilitate şi el se gîrbovise sub povara ei. Un presentiment ciudat i se cuibărise în suflet şi el nu reuşea să înţeleagă de ce este legată acestă nelinişte.

Iată-i ajunşi. Poarta înaltă a sediului Fantomelor Negre răsări din noapte ameninţător şi le îngrădi calea. Era linişte mortală în jur, nici chiar păsările nu ciripeau. Militarii, politicienii şi Apărătorii coborîră din maşină. Detaşamentul Fulger, în urma a cîtorva semne a comandantului lor, se dispersară şi se pierdură în noapte.

„Vor încercui clădirea” îi şopti la ureche lui Nicolae Leana.

Nicolae însă privea mut ferestrele sediului. Neliniştea lui se înteţea. „Să fie vreo capcană?” îşi întreba el intuiţia, dar aceasta nu-i răspundea.

Cînd politicienii şi convoiul lor intrară pe poartă, Nicolae îşi trase camarazii într-o parte.

„Ce-i cu tine? Eşti palid!” Leana vru să-i pună mîna pe frunte.

Mihai se împiedică şi mai nu se întinse cît era de lung. Nicolae îl sprijini şi o lovi pe Leana peste mînă. „Nu-mi arde acuma de mîngîieri!” sîsîi el iritat. „Ceva nu e în regulă aici… Simte inima mea că e putred miezul acestei operaţii…”

„Ce vrei să spui??? Doar suntem cu detaşamentul Fulger şi cu forţele democrate, în cine altcineva putem avea mai multă încredere?”

„Nu ştiu, nu sunt sigur de nimic, ştiu doar că ceva se întîmplă, ceva care îmi provoacă crampe în stomac…”

„Poate ai mîncat ceva expirat…” mîrîi Mihai şi se trezi cu o scatoalcă la ceafă din partea lui Nicolae.

„Îţi arde de glume!!!!” ridică vocea Nicolae.

„Şşşşşşşşş” şopti Leana „vă purtaţi ca nişte copii! Nicolae, ce propui?”

„Să mergem direct la subsol, să-i lăsăm pe militari şi politicieni să verifice partea de sus a clădirii. Data trecută, cînd am urmărit Fantoma, am văzut că ea dispăruse la subsol…”

„Ok, să mergem” hotărî Leana.

Apărătorii se strecurară pe poartă şi se îndreptară spre scările care duceau spre soclul sediului.

Scările păreau interminabile. Din şosea nu puteai vedea cît de grandios e soclul aestei clădiri. Părea că au coborît două etaje în jos, pînă au dat de încă o poartă imensă din fier gros, care însă nu era încuiată. Mai mult era întredeschisă şi se lovea uşor de perete cu un scîrţîit înfundat.

Foooarte atent, copii s-au strecurat prin crăpătură şi au nimerit într-o sală mare, imensă şi întunecată, luminată numai de felinarul din stradă prin crăpătura uşii.

„Are cineva o lanternă?” şopti aproape neauzit Leana.

Nimeni însă nu reuşi să răspundă că deasupra capului lor se aprinse un proiector. Copiii tresăriră şi luară poziţia de luptă. Din întuneric însă apăru… Virgil cu un trandafir alb în mînă şi un zîmbet larg pe faţa-i fermecătoare.

„Aţi apărut exact conform prognozelor mele, dragii mei Apărători” rosti generalul mieros.

„Stai pe loc, altfel te distrugem!” strigă Nicolae şi ieşi în faţă ameninţător.

„Da, da, am auzit de performanţele tale, Apărător nr. 1, şi nu ard de nerăbdare să le simt pe propria piele. Eu am rămas numai pentru că nu puteam să plec fără să-mi iau rămas bun de la această frumuseţe de fată” şi generalul făcu o plecăciune adîncă în faţa Leanei.

„Ceeee?” se oţărî Nicolae.

„Poftiiim?” Lui Mihai îi căzu maxilarul.

Leana roşi.

Virgil îşi ridică privirea şi o privi printre şuviţele de păr aurii şi, continuînd să stea aplecat îi întinse trandafirul.

„Sunteţi cea mai fina, frumoasă, imprezivizibilă şi deşteaptă creatură pe care mi-a fost dat s-o văd vreodată, domnişoară. Sunt încîntat!”

Leana îl privea ameţită, dar luă trandafirul. Virgil se îndreptă de şale în modul cel mai graţios cu putinţă şi se îndreptă spre ieşire.

„Stai!” îşi reveni primul din şoc Nicolae. „Dacă mai faci un pas, eşti mort!”

„Mă îndoiesc…” rosti moale Vigil, dar totuşi se opri şi se întoarse din nou către Apărători.

„Unde e toată lumea?” rosti Nicolae în şoaptă şi vocea îi tremură.

„Aaa, aţi observat!” zîmbi ironic Virgil. „Au plecat. Au şters putina, incă de ieri. Atît de repede au plecat încît nici nu au observat că eu lipsesc.”

„Dar… de ce?” strînse Nicolae pumnii „şi unde şi…”

„Tinere, ceri prea multă informaţie de la mine. Mă tem că nu îţi pot satisface curiozitatea pe deplin. De una sunt sigur: ne vom revedea în curînd şi voi aştepta cu mare nerăbdare întîlnirea noastră” şi privirea lui galeşă o pironi pe Leana, făcînd-o să înţeleagă că ultima frază era adresată în exclusivitate ei.

Şi generalul se ridică în aer, Mihai îşi îndreptă arma înspre el, dar Leana îl opri şi Virgil se făcu nevăzut. Apărătorii au rămas cu buza umflată…