Episod 10: 7 aprilie – momentul de cotitură

În care Nicolae îşi dă seama de ce a devenit un Apărător

Era o zi frumoasă de primăvară cu miros de verde crud şi grauri. Nimic nu prevestea dezastrul ce avea să se întîmple şi Apărătorii erau calmi. Urmăreau de la  o terasă din apropierea PMAN situaţia şi încordarea lor se topea sub razele blînde ale soarelui primăvăratic. Lumea se aduna încet în PMAN.

“Cred că vom avea la vreo mie de persoane azi…” Rosti moale Leana. “Ieri au fost în jur de 500, azi ar trebui să vină mai mulţi”.

“Sau vor veni foarte puţini…” căscă Mihai “Poate s-au plictisit ieri…”

Nicolae tăcea. Îşi dorea cu disperare ca Mihai să aibă dreptate, dar simţea parcă în aer dezamăgirea ce a pus stăpînire pe popor după anunţarea rezultatelor alegerilor parlamentare şi se temea de reacţia mulţimii.

În PMAN situaţia era liniştită, tinerii se adunau cu greu şi nu rămîneau pe loc, ci hoinăreau prin împrejurimi… Nicolae începu déjà să se liniştească, cînd se auziră ţipete, zgomot de geamuri sparte şi agitaţie mare din direcţia Preşedenţiei. Toată lumea alergă încolo, cu Apărătorii în frunte.

Etajul unu al Preşedenţiei fusese incendiat. Mulţimea parcă înnebunise: spărgeau pavajul şi aruncau cu bolovanii astfel formaţi în ferestrele clădirii. Zeci de mii de oameni erau într-o eforie nebună. Forţele de ordine aduceau pietre protestatarilor!

“De unde s-au luat atîţia oameni??” se minună Leana.

“Ceva nu e curat la mijloc!” strigă Nicolae. “Vedeţi fumul acela negru de la etajul unu al Preşedenţiei? Să fiu eu Fantomă, dacă nu miroase a  marihuana…”

“Oooo, şi toţi oamenii aceştia…” făcu ochii mari Leana, care auzise cîte ceva despre efectele acestei ierbi.

“Au inhalat o doză bună din acel fum…” rosti trist Nicolae “şi acuma nu mai înţeleg ce e bine şi ce e rău, şi au devenit de nestăpînit…”

“Ce să facem?” se uita zăpăcit la mulţimea dezlănţuită Mihai.

“În primul rînd să ne acoperim nasurile!” rosti ferm Nicolae.

Băieţii îşi scoaseră maiourile şi îşi acoperiră cu ele jumătate de faţă. Leana găsi pe undeva o mască medicinală şi se echipă şi ea.

“Dacă toată această grozăvie a fost provocată de fumul de la etajul unu al Preşedenţiei, înseamnă că Fantomele Negre sunt acolo! Trebuie să pătrundem în interior şi să punem capăt aiurelii acesteia!” Nicolae se uită sever la amicii săi.

Aceştia dară afirmativ din cap şi copiii îşi croiră loc prin mulţime. Niciunul dintre ei nu se gîndea acuma la bănuţ, sau la puterile magice pe care le-ar fi posedat şi nici unul dintre ei nu dădu înapoi.

În Preşedenţie era dezastru, totul era distrus. Bolovanii aruncaţi de mulţime distruseră mobila, podeaua din placă fină, florile din ghivece erau rupte şi fumul gros înnegrise pereţii.. Copiii rătăceau din birou în birou fără să poată înţelege de unde vine acel fum.

“Mi se pare că rugul nu este la etajul unu… Este undeva mai sus…” se încruntă Nicolae.

Apărătorii urcară în goană scările clădirii, iar în urma lor se auzi ropotul a mii de picioare. Protestatarii reuşiră să pătrundă şi ei în sediul Preşedintelui Moldorei.

Rugul era aprins la etajul patru, chiar în biroul preşedintelui Cioronin… Flăcările înghiţiră déjà jumătate de birou. Leana şi Nicolae se priviră unul pe altul cu o întrebare mută în ochi: “cum de au reuşit protestatarii să incendieze acest etaj?” Dar nu era timp de meditaţii.

“Undeva pe aici, pe etaj, trebuie să existe un furtun antiincendiu! Trebuie să-l găsim!” Nicolae se şi repezi afară din birou. Leana şi Mihai încercară să închidă geamurile, însă fără rost, pietrele ajungeau şi aici. Protestatarii se apropiau. Strigătele “Victorie, victorie!” erau tot mai aproape şi mai aproape de biroul preşedintelui. Dar Nicolae se dovedi a fi mai rapid. Apăru în uşă cu un furtun şi făcîndu-le semn Leanei şi lui Mihai să iasă din birou, porni apa. Jetul de lichid potoli focul din birou, dar nu şi pe cel din minţile oamenilor, care se apropiau cu o forţă nimicitoare.

Nicolae atunci luă hotărîrea… “Mai sunt încă două furtunuri pe etaj, unul lîngă camera de baie şi altul lîngă fumuar!” le strigă el lui Mihai şi Leanei. Aceştia o luară la picior, fiecare în direcţia indicată.

Nicolae luă poziţia defensivă îndreptînd furtunul spre scări. Cînd se iviră primii oameni, deschise robinetul. Un jet puternic lovi în protestatari, pe unii chiar împingîndu-I înapoi pe scări. Oameni însă erau mult prea mulţi…

Nicolae părea să renunţe déjà cînd îşi făcură apariţia încă două furtunuri: la dreapta şi la stînga lui. Acuma apa era destul de puternică pentru a-i reţine pe oamenii înfuriaţi şi chiar pentru a-i goni în jos, afară din Preşedenţie.

Apărătorii au oprit apa şi Mihai scoase un chiot de bucurie.

“Te-o fi ajuns fumul şi pe tine?” se stropşi la el Nicolae.

Mihai strînse din umeri cu dispreţ şi agăţă furtunul la loc. Şi nu reuşi să ia mîna de pe acesta că o explozie înfiorătoare se auzi de peste şosea.

“E clădirea Parlamentului!” răcni Leana.

Apărătorii ieşiră în goană în stradă.

Clădirea Parlamentului arăta şi mai rău decît cea a Preşedenţiei… Mulţimea turbată pătrunse în interior, arunca mobilierul peste fereastră, iar cei de jos îl aprindeau şi dansau în jurul rugurilor. Cîţiva zeci de protestatari au scos covorul roşu din sala de şedinţe şi îl tîrau pe stradă cu chiote şi fluierături sălbatice. Alţi zeci de tineri au răsturnat o maşină a pompeirilor care veniseră să stingă incendiul.

Copiii priveau înmărmuriţi acest dezastru.

„Eşti sigur că ceea ce ardea era marihuana?” articulă cu greu Mihai.

„Păi… aşa mirosea…” rosti cu nehotărîre Nicolae.

„Doamne, nu mai pun gura pe ea…” spuse îngrozit Mihai.

„Lăsaţi regretele şi planurile de viitor” se răsti la ei Leana „spuneţi mai bine ce ne facem!”

„Să încercăm să-i oprim poate?”rosti neîncrezător Mihai.

„Dar cum?” întrebă Leana.

„Să mergem să vorbim cu ei…” rosti şi mai cu neîncredere Mihai.

„Vom merge” hotărî Nicolae. „Şi vom vorbi nu numai cu ei, dar şi cu politicienii. Şi ei trebuie să încerce să oprească mulţimea!”

Şi Apărătorii se despărţiră.

Leana şi Mihai împreună cu Glimpu, Chirtoagă şi alţi politicieni democraţi încercau să-i convingă pe protestatari să se adune în PMAN şi să protesteze paşnic. Iar Nicolae… Nicolae se urcă pe scările Parlamentului şi privea înmărmurit de sus mulţimea dezlănţuită… Nu credea în succesul prietenilor săi şi al politicienilor, cu simple vorbe aici nu rezolvai nimic. Aici trebuiau forţe, trebuia magie, dar ce putea el face?

În următoarea clipă auzi declarîndu-se că forţele armate au pornit spre Parlament. Inima i se strînse cînd vedea cît de tineri sunt protestatarii şi se gîndea ce-i aşteaptă. E una să arunci cu pietre în clădirea Parlamentului şi alta e să te porneşti cu piatra împotriva armatei…

Un gînd îi veni brusc în minte. El este un Apărător.. El face parte din echipa PATRIOTICA! De ce au fost aleşi anume ei trei? Răspunsul logic ar fi fost: pentru că ei trei, Nicolae, Mihai şi Leana, sunt cei mai mari patrioţi ai acestei ţări… El, Nicolae, îşi iubeşte ţara!

„Da, eu îmi iubesc ţara!” strigă el fără să vrea peste mulţimea care se zbuciuma în jurul lui. Palmele i se împreunară la nivelul pieptului şi un val de lumină porni dinspre el spre mulţime. Se auzi o bubuitură şi lumina aproape îl orbi. Parlamentul luă foc, iar protestatarii înmărmuriră de frică.

Fumul de marihuana se împrăştie împreună cu efectul său şi politicienii avură acel răgaz pentru a-i aduna în jurul său pe protestatari şi a-i muta în PMAN. Nicolae se sprijini de peretele Parlamentului, epuizat, aproape în leşin. Acolo îl găsiră Mihai şi Leana, care erau echipaţi de parcă ar fi folosit puterea bănuţului magic…