Episod 12: Votul decisiv

În care se adevereşte că e important să cunoşti Constituţia, mai ales dacă trebuie s-o aperi

Era o zi frumoasă de aprilie. Păsările ciripeau, soarele ardea, pămîntul îşi continua mersul, iar viaţa cursul de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic. În PMAN se făcuse curat lună şi numai pereţii negri ai Parlamentului moldorian şi ferestrele sparte ale Preşedenţiei aminteau de dezastrul dn 7 aprilie.

Politicienii erau ocupaţi cu căutarea vinovaţilor, jurnaliştii – cu căutarea informaţiilor noi şi pentru ceva timp toată lumea uită de Apărători.  Aceştia s-au adunat pe o bancă în grădina publică şi tăceu. Încă mai avau pe ei costumele de Apărărtori pentru că habar nu aveau cum să revină la normal. Le purtau pe sub hainele obişnuite.

În sfîrşit Leana hotărî să rupă tăcerea:

„E teribil să faci baie îmbrăcată… Îţi ia o groază de timp să te usuci!”

„În schimb te simţi ca Superman!” îşi desfăcu umerii cu mîndrie Mihai.

„Eu mai degrabă mă simt ca o  ţintă… Cînd mă gîndesc că am incendiat Parlamentul!!!” Se apucă de cap Nicolae.

„Mdaaa, ai încurcat-o rău, amice, am auzit că e nevoie de 8 mln lei ca să-l repare…” rînji Mihai.

„Asta cine a declarat? Vreun ciocoi poate?”se răsti Nicolae.

„Da, ei…” dădu afirmativ din cap Mihai.

„Apoi da, la ei aşa e – 1mln pentru reparaţie şi restul  7 pentru businessul feciorului lui Cioronin…” zîmbi trist Leana.

„Ah, să fi ştiut că aceia-i fraza care activează puterea mea!!! Am fi preîntîmpinat falsificarea alegerilor!!! 60 mandate!!! Încă patru ani sub Ciocoi!!” se apucă iarăşi de cap Nicolae.

Copiii tăcură profund mîhniţi.

„Mmmm, ar fi o ieşire… dar e riscant…” se scărpină sub bărbie Leana.

„Şi de cînd noi înconjurăm riscul?” se îndreptă de spate Mihai.

„Ce ai inventat acolo, Leano? Spune, nu ne chinui” tresări interesat şi Nicolae.

„Păi… estistă un punct în Constituţia Moldorei care spune aşa: Dacă alegerea Prşedintelui ţării eşuiază de două ori, Parlamentul se dizolvă şi se anunţă alegeri anticipate”. Leana dădu să-şi îndrepte ochelarii, dar îşi aminti că e Apărător şi vede fenomenal şi mîna i se opri în păr.

„Aşa, şi?” se scărpină la ceafă Mihai.

„Iar pentru a alege Preşedintele ţării este nevoie de 61 mandate…”cotinuă Leana, privindu-i semnificativ.

„Iar  Ciocoii deţin numai 60!” îi luă vorba din gură Nicolae. „Deci, noi va trebu să avem grijă să nu-l găsească pe cel de-al  61-lea!!”

„Ooo, Leano, eşti un geniu! Acuma înţeleg de ce te-a îndrăgit generalul Virgil!” se apucă s-o îmbrăţişeze Mihai.

Leana roşi de se făcu de culoarea propriului său păr şi îl împinse pe Mihai cît colo. Acesta pupă o tulpină de copac şi rînjetul îi dispăru momentan de pe fizionomie.

„Trebuie să-i preîntîmpinăm pe democraţi!” îşi ridică dîrz capul Leana şi porni spre Palatul Republicii, în care se mutase temporar Parlamentul Republicii Moldora.

Ascultînu-i cu seriozitate, politicienii au promis solemn să nu se vîndă ciocoilor, indiferent de suma pe care le-ar fi oferit-o aceştia.

„Ar fi bine să fie aşa!” rosti ameninţător Nicolae, „altfel, aţi văzut de ce sunt în stare la mînie!”şi Nicolae lovi cu pumnul în palmă de parcă ar fi strvit ceva. Politicienii înghiţiră în sec.

„Sper că înţelegeţi, copii, că ne va fi foarte greu..practic imposibil să îi urmărim pe toţi membrii fomaţiunilor noastre, care şi pe cine votează. Votul totuşi este anonim…” se justifică Glimpu.

„Mmmm, la asta nu m-am gîndit” rosti discurajtă Leana.

„Nu-i nimic,este o ieşire” spuse ferm Nicolae. „Nimeni, dar absolut nimeni dintre democraţi nu va ieşi la vot. Vom boicota alegerile. Şi vă preîntîmpin, noi personal vom păzi Palatul Republicii. Şi dacă văd pe cineva dintre democraţi pe acolo în ziua alegerilor…” şi Nicolae din nou lovi cu pumnul în palmă, strivind inamicul invizibil.

Politicienii nu avură altă obţiune decît să dea afirmativ din cap.

„Ai fost dur cu ei” spuse Leana cu îngrijorare imediat ce au ieşit din Palatul Republicii, privindu-l în ochi pe Nicolae.

„Da, ştiu” îşi strîmbă a dispeţ gura frumoasă Nicolae. „Asta pentru că nu-mi dă pace un gînd…”

„Care?” întrebă Mihai cu nerăbdare.

„Felul în care au dispărut Fantomele Negre nu-mi dă pace… Prea la timpul potrivit au şters putina… Cred că au fost informate…”

„Cum aşa?” căscă gura Mihai.

„Pentru cei cu creer de găină, explic: AM FOST TRĂDAŢI!” bătu din picior Nicolae…

„Crezi tu una ca asta?” Se încruntă Leana. „Mi-e cu neputinţă să înţeleg… am vorbit cu aproape toţi democraţii şi mi s-au părut sinceri… cine să fi fost?”

„Nu ştiu, dar jur că voi afla! Şi dacă aflu, cineva o s-o păţească rău de tot!”  afirmă trist Nicolae.

***

De două ori Ciocoii şi-au anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al  ţării şi de două ori democraţii au renunţat să partcipe la alegeri. Astfel, preşedintele nu a fost ales, Parlamentul a trebuit să se dizolve. S-au anunţat alegeri parlamentare anticipate pentru 29 iulie 3009. Ciocoii erau furioşi la culme. Apărătorii sărbătoreau victoria forţelor democrate. O victorie mică, dar importantă pentru mersul îndregului război – după atîţia ani, au demonstrat că se pot uni în numele unui interes comun şi că pot da dovadă de verticalitate politică.

Episod 11: Ofensiva nereuşită

În care Apărătorii sunt derutaţi…

Nicolae se trezi într-un pat străin, într-o odaie străină… Sări ca ars, dar o mînă fermă l-a apăsat în perna moale. Era Mihai.

„O, salutare” rosti Nicolae şi remarcă îndată că vocea îi ieşea hîrîită de parcă nu a vorbit multe zile în şir cu nimeni. „Cît e ora?” mai încercă odată el.

„E şase seara” Mihai zîmbi.

„ŞASE? Dar cum e posibil? Poate şase dimineaţa?” Nicolae tuşi şi vocea ăi reveni la normal.

„E 8 aprilie, şase seara” rosti împăciuitor Mihai.

„Oooooff, am dormit atîta?”

„Da, mai bine zis, ai stat în leşin atîta, ca o fată mare!” Acum că îl vedea pe Nicolae stînd ferm pe picioare, Mihai îşi permitea să glumească.

Însă gluma trecu pe lîngă urechile acestuia, privirea lui Nicolae era îndreptată undeva înauntrul său, îşi amintea…

„Ce se aude de ieri? Cu ce s-a terminat totul? Aţi prins provocatorii? Aţi depistat cine erau?” Se răsuci el brusc şi mai nu se aruncă asupra lui Mihai.

„Ia-o şi tu mai încet…” se apără Mihai. „Au prins pe careva dintre provocatori, acuma Glimpu îi interoghează, Leana e acolo şi poate află ceva.”

Nicolae se linişti un pic şi se aşeză: „Altceva ce se mai aude?”

„Păi.. sunt cîţiva morţi… şi mulţi răniţi… şi valul tău de energie a cam pîrlit Parlamentul…” Mihai nu-şi putea lua ochii de la  vărfurile adidaşilor săi.

Nicolae sări în picioare: „Eu am ars Parlamentul?????”

Pînă ca Mihai să poată rosti ceva, uşa se deschise şi apăru Leana.

„Nicolae, mă bucur că ţi-ai revenit” îl privi ea pe deasupra ochelarilor. „Cum te simţi?”

„Mor de foame” mîrîi Nicolae.

„Cred că Mihai te-a pus la curent cu ultimile noutăţi” Lena se aşeză plină de importanţă într-un fotoliu şi aruncă picior peste picior.

„Da, am aflat deja că am intrat în istorie ca cel care a distrus Parlamentul.” Se răţoi Nicolae.

Leana îl privi aspru pe Mihai, acesta se mută de pe un picior pe altul şi se înroşi uşor.

„Acuma nu asta este important.” Leana îşi îndreptă ochelarii şi îi privi pe băieţi în cel mai serios mod posibil. „Important e aceea că forţele democrate s-au unit. Lui Glimpu şi Chirtoagă li s-au alăturat Filtat şi Urlecheanu, mai mult, chiar şi Lupulus de la Ciocoi! Politicienii s-au aliat şi îşi doresc cu ardoare să distrugă Fantomele Negre şi să scape de Ciocoi. Chiar în momentul acesta se plănuieşte un atac asupra sediului Fantomelor Negre. Şi suntem rugaţi să participăm şi noi cu ce putem. Şi cred că putem noi multe!”zîmbi Leana şi se privi cu admiraţie.

Nicolae abia acuma observă că prietenii lui, dar şi el sunt echipaţi ca Apărători.

„Încă suntem Apărători?” se miră el.

„Da, vezi tu… fără bănuţ şi cu tine leşinat, noi nu prea am ştiut cum să revenim la normal. De aceea am şi rămas cu politicienii şi încă participăm la întrunirile lor de urgenţă…” Leana părea că se genează un pic.

„Da, se pare că vom rămîne aşa, eroi pentru totdeauna” oftă Mihai, iar ochii îi străluceau de bucurie.

Nicolae se prăbuşi pe pat şi îşi cuprinse capul cu ambele mîini a disperare.

„Ok, asta e o problemă pe care o s-o rezolvăm cu timpul.” Se ridică în picioare Leana. „Acuma Alianţa vrea să ştie dacă participăm la ofensiva asupra sediului Fantomelor Negre…” Ea îi privi întrebător pe băieţi.

„De parcă avem alternativă” bolmoji Nicolae printre palme.

Leana ieşi satisfăcută să ducă politicienilor răspunsul.

***

Atacul asupra Fantomelor Negre se plănuise pentru noapte. Aşa era mai sigur pentru populaţia Kissingtownului, dar şi pentru Apărători, care încă îşi doreau să rămînă incognito. (Mai ales Nicolae îşi dorea, sperînd că lumea va uita poanta cu Parlamentul dacă nu îl vor mai vedea pe cel vinovat de incendiere.)

Luaseră pentru atac detaşamentul Fulger – cei mai  bine instruiţi luptători, care erau obişnuiţi cu anormalităţi de tipul magiei, care au mai luptat cu Fantome şi care puteau păstra secrete. Era amuzant să-i vezi pe cei cinci politicieni – capii Alianţei – echipaţi în costume camumflaj şi cu căşti, care-şi dădeau importanţă, dar tresăreau la fiecare sunet care se auzea în noapte. Apărătorii au fost repartizaţi în maşina care urma îndeaproape cortegiul politicienilor. Copiii erau sobri. Înţelegeau că e ultima bătălie poate şi că acuma se va hotărî soarta poporului moldorian şi că ei sunt acei care nu numai participă la eveniment, ci de care depinde soarta cestei bătălii. De ei depinde viitorul. Pe Nicolae îl apăsa această responsabilitate şi el se gîrbovise sub povara ei. Un presentiment ciudat i se cuibărise în suflet şi el nu reuşea să înţeleagă de ce este legată acestă nelinişte.

Iată-i ajunşi. Poarta înaltă a sediului Fantomelor Negre răsări din noapte ameninţător şi le îngrădi calea. Era linişte mortală în jur, nici chiar păsările nu ciripeau. Militarii, politicienii şi Apărătorii coborîră din maşină. Detaşamentul Fulger, în urma a cîtorva semne a comandantului lor, se dispersară şi se pierdură în noapte.

„Vor încercui clădirea” îi şopti la ureche lui Nicolae Leana.

Nicolae însă privea mut ferestrele sediului. Neliniştea lui se înteţea. „Să fie vreo capcană?” îşi întreba el intuiţia, dar aceasta nu-i răspundea.

Cînd politicienii şi convoiul lor intrară pe poartă, Nicolae îşi trase camarazii într-o parte.

„Ce-i cu tine? Eşti palid!” Leana vru să-i pună mîna pe frunte.

Mihai se împiedică şi mai nu se întinse cît era de lung. Nicolae îl sprijini şi o lovi pe Leana peste mînă. „Nu-mi arde acuma de mîngîieri!” sîsîi el iritat. „Ceva nu e în regulă aici… Simte inima mea că e putred miezul acestei operaţii…”

„Ce vrei să spui??? Doar suntem cu detaşamentul Fulger şi cu forţele democrate, în cine altcineva putem avea mai multă încredere?”

„Nu ştiu, nu sunt sigur de nimic, ştiu doar că ceva se întîmplă, ceva care îmi provoacă crampe în stomac…”

„Poate ai mîncat ceva expirat…” mîrîi Mihai şi se trezi cu o scatoalcă la ceafă din partea lui Nicolae.

„Îţi arde de glume!!!!” ridică vocea Nicolae.

„Şşşşşşşşş” şopti Leana „vă purtaţi ca nişte copii! Nicolae, ce propui?”

„Să mergem direct la subsol, să-i lăsăm pe militari şi politicieni să verifice partea de sus a clădirii. Data trecută, cînd am urmărit Fantoma, am văzut că ea dispăruse la subsol…”

„Ok, să mergem” hotărî Leana.

Apărătorii se strecurară pe poartă şi se îndreptară spre scările care duceau spre soclul sediului.

Scările păreau interminabile. Din şosea nu puteai vedea cît de grandios e soclul aestei clădiri. Părea că au coborît două etaje în jos, pînă au dat de încă o poartă imensă din fier gros, care însă nu era încuiată. Mai mult era întredeschisă şi se lovea uşor de perete cu un scîrţîit înfundat.

Foooarte atent, copii s-au strecurat prin crăpătură şi au nimerit într-o sală mare, imensă şi întunecată, luminată numai de felinarul din stradă prin crăpătura uşii.

„Are cineva o lanternă?” şopti aproape neauzit Leana.

Nimeni însă nu reuşi să răspundă că deasupra capului lor se aprinse un proiector. Copiii tresăriră şi luară poziţia de luptă. Din întuneric însă apăru… Virgil cu un trandafir alb în mînă şi un zîmbet larg pe faţa-i fermecătoare.

„Aţi apărut exact conform prognozelor mele, dragii mei Apărători” rosti generalul mieros.

„Stai pe loc, altfel te distrugem!” strigă Nicolae şi ieşi în faţă ameninţător.

„Da, da, am auzit de performanţele tale, Apărător nr. 1, şi nu ard de nerăbdare să le simt pe propria piele. Eu am rămas numai pentru că nu puteam să plec fără să-mi iau rămas bun de la această frumuseţe de fată” şi generalul făcu o plecăciune adîncă în faţa Leanei.

„Ceeee?” se oţărî Nicolae.

„Poftiiim?” Lui Mihai îi căzu maxilarul.

Leana roşi.

Virgil îşi ridică privirea şi o privi printre şuviţele de păr aurii şi, continuînd să stea aplecat îi întinse trandafirul.

„Sunteţi cea mai fina, frumoasă, imprezivizibilă şi deşteaptă creatură pe care mi-a fost dat s-o văd vreodată, domnişoară. Sunt încîntat!”

Leana îl privea ameţită, dar luă trandafirul. Virgil se îndreptă de şale în modul cel mai graţios cu putinţă şi se îndreptă spre ieşire.

„Stai!” îşi reveni primul din şoc Nicolae. „Dacă mai faci un pas, eşti mort!”

„Mă îndoiesc…” rosti moale Vigil, dar totuşi se opri şi se întoarse din nou către Apărători.

„Unde e toată lumea?” rosti Nicolae în şoaptă şi vocea îi tremură.

„Aaa, aţi observat!” zîmbi ironic Virgil. „Au plecat. Au şters putina, incă de ieri. Atît de repede au plecat încît nici nu au observat că eu lipsesc.”

„Dar… de ce?” strînse Nicolae pumnii „şi unde şi…”

„Tinere, ceri prea multă informaţie de la mine. Mă tem că nu îţi pot satisface curiozitatea pe deplin. De una sunt sigur: ne vom revedea în curînd şi voi aştepta cu mare nerăbdare întîlnirea noastră” şi privirea lui galeşă o pironi pe Leana, făcînd-o să înţeleagă că ultima frază era adresată în exclusivitate ei.

Şi generalul se ridică în aer, Mihai îşi îndreptă arma înspre el, dar Leana îl opri şi Virgil se făcu nevăzut. Apărătorii au rămas cu buza umflată…

Episod 10: 7 aprilie – momentul de cotitură

În care Nicolae îşi dă seama de ce a devenit un Apărător

Era o zi frumoasă de primăvară cu miros de verde crud şi grauri. Nimic nu prevestea dezastrul ce avea să se întîmple şi Apărătorii erau calmi. Urmăreau de la  o terasă din apropierea PMAN situaţia şi încordarea lor se topea sub razele blînde ale soarelui primăvăratic. Lumea se aduna încet în PMAN.

“Cred că vom avea la vreo mie de persoane azi…” Rosti moale Leana. “Ieri au fost în jur de 500, azi ar trebui să vină mai mulţi”.

“Sau vor veni foarte puţini…” căscă Mihai “Poate s-au plictisit ieri…”

Nicolae tăcea. Îşi dorea cu disperare ca Mihai să aibă dreptate, dar simţea parcă în aer dezamăgirea ce a pus stăpînire pe popor după anunţarea rezultatelor alegerilor parlamentare şi se temea de reacţia mulţimii.

În PMAN situaţia era liniştită, tinerii se adunau cu greu şi nu rămîneau pe loc, ci hoinăreau prin împrejurimi… Nicolae începu déjà să se liniştească, cînd se auziră ţipete, zgomot de geamuri sparte şi agitaţie mare din direcţia Preşedenţiei. Toată lumea alergă încolo, cu Apărătorii în frunte.

Etajul unu al Preşedenţiei fusese incendiat. Mulţimea parcă înnebunise: spărgeau pavajul şi aruncau cu bolovanii astfel formaţi în ferestrele clădirii. Zeci de mii de oameni erau într-o eforie nebună. Forţele de ordine aduceau pietre protestatarilor!

“De unde s-au luat atîţia oameni??” se minună Leana.

“Ceva nu e curat la mijloc!” strigă Nicolae. “Vedeţi fumul acela negru de la etajul unu al Preşedenţiei? Să fiu eu Fantomă, dacă nu miroase a  marihuana…”

“Oooo, şi toţi oamenii aceştia…” făcu ochii mari Leana, care auzise cîte ceva despre efectele acestei ierbi.

“Au inhalat o doză bună din acel fum…” rosti trist Nicolae “şi acuma nu mai înţeleg ce e bine şi ce e rău, şi au devenit de nestăpînit…”

“Ce să facem?” se uita zăpăcit la mulţimea dezlănţuită Mihai.

“În primul rînd să ne acoperim nasurile!” rosti ferm Nicolae.

Băieţii îşi scoaseră maiourile şi îşi acoperiră cu ele jumătate de faţă. Leana găsi pe undeva o mască medicinală şi se echipă şi ea.

“Dacă toată această grozăvie a fost provocată de fumul de la etajul unu al Preşedenţiei, înseamnă că Fantomele Negre sunt acolo! Trebuie să pătrundem în interior şi să punem capăt aiurelii acesteia!” Nicolae se uită sever la amicii săi.

Aceştia dară afirmativ din cap şi copiii îşi croiră loc prin mulţime. Niciunul dintre ei nu se gîndea acuma la bănuţ, sau la puterile magice pe care le-ar fi posedat şi nici unul dintre ei nu dădu înapoi.

În Preşedenţie era dezastru, totul era distrus. Bolovanii aruncaţi de mulţime distruseră mobila, podeaua din placă fină, florile din ghivece erau rupte şi fumul gros înnegrise pereţii.. Copiii rătăceau din birou în birou fără să poată înţelege de unde vine acel fum.

“Mi se pare că rugul nu este la etajul unu… Este undeva mai sus…” se încruntă Nicolae.

Apărătorii urcară în goană scările clădirii, iar în urma lor se auzi ropotul a mii de picioare. Protestatarii reuşiră să pătrundă şi ei în sediul Preşedintelui Moldorei.

Rugul era aprins la etajul patru, chiar în biroul preşedintelui Cioronin… Flăcările înghiţiră déjà jumătate de birou. Leana şi Nicolae se priviră unul pe altul cu o întrebare mută în ochi: “cum de au reuşit protestatarii să incendieze acest etaj?” Dar nu era timp de meditaţii.

“Undeva pe aici, pe etaj, trebuie să existe un furtun antiincendiu! Trebuie să-l găsim!” Nicolae se şi repezi afară din birou. Leana şi Mihai încercară să închidă geamurile, însă fără rost, pietrele ajungeau şi aici. Protestatarii se apropiau. Strigătele “Victorie, victorie!” erau tot mai aproape şi mai aproape de biroul preşedintelui. Dar Nicolae se dovedi a fi mai rapid. Apăru în uşă cu un furtun şi făcîndu-le semn Leanei şi lui Mihai să iasă din birou, porni apa. Jetul de lichid potoli focul din birou, dar nu şi pe cel din minţile oamenilor, care se apropiau cu o forţă nimicitoare.

Nicolae atunci luă hotărîrea… “Mai sunt încă două furtunuri pe etaj, unul lîngă camera de baie şi altul lîngă fumuar!” le strigă el lui Mihai şi Leanei. Aceştia o luară la picior, fiecare în direcţia indicată.

Nicolae luă poziţia defensivă îndreptînd furtunul spre scări. Cînd se iviră primii oameni, deschise robinetul. Un jet puternic lovi în protestatari, pe unii chiar împingîndu-I înapoi pe scări. Oameni însă erau mult prea mulţi…

Nicolae părea să renunţe déjà cînd îşi făcură apariţia încă două furtunuri: la dreapta şi la stînga lui. Acuma apa era destul de puternică pentru a-i reţine pe oamenii înfuriaţi şi chiar pentru a-i goni în jos, afară din Preşedenţie.

Apărătorii au oprit apa şi Mihai scoase un chiot de bucurie.

“Te-o fi ajuns fumul şi pe tine?” se stropşi la el Nicolae.

Mihai strînse din umeri cu dispreţ şi agăţă furtunul la loc. Şi nu reuşi să ia mîna de pe acesta că o explozie înfiorătoare se auzi de peste şosea.

“E clădirea Parlamentului!” răcni Leana.

Apărătorii ieşiră în goană în stradă.

Clădirea Parlamentului arăta şi mai rău decît cea a Preşedenţiei… Mulţimea turbată pătrunse în interior, arunca mobilierul peste fereastră, iar cei de jos îl aprindeau şi dansau în jurul rugurilor. Cîţiva zeci de protestatari au scos covorul roşu din sala de şedinţe şi îl tîrau pe stradă cu chiote şi fluierături sălbatice. Alţi zeci de tineri au răsturnat o maşină a pompeirilor care veniseră să stingă incendiul.

Copiii priveau înmărmuriţi acest dezastru.

„Eşti sigur că ceea ce ardea era marihuana?” articulă cu greu Mihai.

„Păi… aşa mirosea…” rosti cu nehotărîre Nicolae.

„Doamne, nu mai pun gura pe ea…” spuse îngrozit Mihai.

„Lăsaţi regretele şi planurile de viitor” se răsti la ei Leana „spuneţi mai bine ce ne facem!”

„Să încercăm să-i oprim poate?”rosti neîncrezător Mihai.

„Dar cum?” întrebă Leana.

„Să mergem să vorbim cu ei…” rosti şi mai cu neîncredere Mihai.

„Vom merge” hotărî Nicolae. „Şi vom vorbi nu numai cu ei, dar şi cu politicienii. Şi ei trebuie să încerce să oprească mulţimea!”

Şi Apărătorii se despărţiră.

Leana şi Mihai împreună cu Glimpu, Chirtoagă şi alţi politicieni democraţi încercau să-i convingă pe protestatari să se adune în PMAN şi să protesteze paşnic. Iar Nicolae… Nicolae se urcă pe scările Parlamentului şi privea înmărmurit de sus mulţimea dezlănţuită… Nu credea în succesul prietenilor săi şi al politicienilor, cu simple vorbe aici nu rezolvai nimic. Aici trebuiau forţe, trebuia magie, dar ce putea el face?

În următoarea clipă auzi declarîndu-se că forţele armate au pornit spre Parlament. Inima i se strînse cînd vedea cît de tineri sunt protestatarii şi se gîndea ce-i aşteaptă. E una să arunci cu pietre în clădirea Parlamentului şi alta e să te porneşti cu piatra împotriva armatei…

Un gînd îi veni brusc în minte. El este un Apărător.. El face parte din echipa PATRIOTICA! De ce au fost aleşi anume ei trei? Răspunsul logic ar fi fost: pentru că ei trei, Nicolae, Mihai şi Leana, sunt cei mai mari patrioţi ai acestei ţări… El, Nicolae, îşi iubeşte ţara!

„Da, eu îmi iubesc ţara!” strigă el fără să vrea peste mulţimea care se zbuciuma în jurul lui. Palmele i se împreunară la nivelul pieptului şi un val de lumină porni dinspre el spre mulţime. Se auzi o bubuitură şi lumina aproape îl orbi. Parlamentul luă foc, iar protestatarii înmărmuriră de frică.

Fumul de marihuana se împrăştie împreună cu efectul său şi politicienii avură acel răgaz pentru a-i aduna în jurul său pe protestatari şi a-i muta în PMAN. Nicolae se sprijini de peretele Parlamentului, epuizat, aproape în leşin. Acolo îl găsiră Mihai şi Leana, care erau echipaţi de parcă ar fi folosit puterea bănuţului magic…

Episod 09: Protest paşnic de 6 aprilie

În care Nicolae, Mihai şi Leana sunt în mare încurcătură

Apărătorii nu au dormit toată noaptea aşteptînd anunţarea rezultatelor preliminare ale alegerilor parlamentare.  A doua zi, 6 aprilie, pe la 8 dimineata au fost anunţate primele rezultate relevante, cînd erau numărate deja 98 % de scrutine electorale. Rezultatele erau disperate: PCRM au adunat 60 mandate!Dacă în cele 2 procente de voturi care nu se număraseră încă mai avea să fie un mandat în favoarea lor, Moldora avea să fie pierdută, deoarece cu 61 mandate ciocoii aveau sa aibă la cherem tot parlamentul, iar opoziţia avea să fie pur formală.

„Ce să facem? Ne trebuie un plan” se frămînta Leana.

„Dar am făcut deja tot ce ne stă în puteri” scînci Mihai.

„Putem să mergem la Glimpu şi să-i arătăm unde stau Fantomele Negre… Las să trimită nişte militari să-i distrugă” se enerva Leana.

„Potoleşte-te, fato.” Spuse ferm Nicolae „Glimpu va zice că e treaba apărătorilor să se lupte cu Fantomele Negre, asta unu la mînă; şi doi la mînă, doar nu vrem să se pornească război, nu-i aşa? Doar ştim că asta vor Fantomele Negre – să ne provoace. Şi dacă ne dăm la provocare, apoi mai departe ei ştiu ce să facă…”

„Mda, nesuferitul cela de Virgil numai asta şi aşteaptă…” se domoli Leana. „Dar stăm aici, în timp ce Ciocoii cîştigă alegerile! Blestematul cela de Roşcovan digeră bănuţul nostru şi noi suntem inutili!”

Leana şi Nicolae realizară deodată că Mihai era foarte liniştit. Îl căutară cu privirea şi îl găsiră în cele din urmă în faţa unui computer. Avea pe chip o expresie de stupefacţie amestecată cu un pic de frică şi admiraţie.

„Ce te-a apucat să stai pe chat-uri într-un astfel de moment?” se răsti la el Leana.

„Eu am intrat aşa, să mă mai relaxez un pic şi uitaţi ce ma găsit…” Mihai întoarse ecranul azuriu spre ceilalţi apărători.

Era un mesaj de adresare care invita toţi tinerii care nu sunt de acord cu rezultatele alegerilor să iasă la proteste.

Copiii se uitară muţi unuii la alţii. „Asta e tocmai ceea de ce ne temeam” bîngui Leana.

„Poate nu,” şopti Mihai „doar scrie aici că protestele vor fi paşnice…”

„Asta tinerii aşa gîndesc şi planifică… să fie paşnice, dar Fantomele Negre au un alt plan…” şopti la rîndul său Nicolae.

„Băieţi, trebuie să mergem şi noi la protest…” rosti şi Leana în şoaptă.

„Aha!” strigă Mihai „şi să nimerim în mijlocul războiului fără magie, fără arme! Ne vor face praf! Şi va rămîne ţara fără Apărători!!”

„Dar dacă vom sta cu mîinile în sîn, Ţara va avea apărători?! Halal de aşa apărători!” se stropşi la el Leana.

„Pe mine mă interesează acuma alt aspect al problemei…” rosti îngîndurat şi trist Nicolae „Cine a trimis acest mesaj… doar toţi observatorii erau plătiţi. Cel puţin aşa cred eu, dacă la trei dintre birourile electorale numai noi am observat fraude…. De unde atunci ştie opinia publică despre fraude, cine sunt cei care au aflat şi cheamă la proteste? Mihai, doar nu ţi-ai expediat tu singur acest mesaj?”

„Drept cine mă ai??? Nu că nu s-ar mai fi întîmplat mai înainte…Eu pot să îmi trimit un mesaj chipurile de la vreo puicuţă… Mă rog, aşa… pentru orgoliul meu propriu, sau ca să mă laud… dar acuma treaba e serioasă, zău! Nu aş fi putut eu să-mi trimit singur asemenea mesaj, că doar nu-s prost!”

„Ei… aici se mai poate de discutat..” unde făcu Leana „Dar te credem… şi ai pus o întrebare foarte relevantă, Nicolae… Crezi că e planul Fantomelor Negre? Crezi că ei au fraudat alegerile special ca să instige tineretul la proteste şi război?”

„Nu ştiu… Mie doar mi se pare ciudat… Ştiam doar noi, Glimpu cu Chitoagă şi Fantomele Negre…”

„Nenorocitul cela de Virgil ar fi putut inventa aşa ceva… acest plan este demn de gîndirea lui perversă…” se strîmbă cu dispreţ Leana.

Nicolae o privi ciudat de parcă ar fi vrut să reproşeze, dar, văzîndu-i figura, tăcu.

Hotărîrea rămasă în picioare fu: să iasă seara la proteste.

***

Mii de tineri se adunară în PMAN cu lumînări şi disperare pe faţă. Leana şi Mihai nu mai văzură niciodată aşa ceva. Se întîlniră pe o bancă din parcul din apropierea pieţei şi îl aşteptau pe Nicolae care întîrzia. Într-un sfîrşit apăru şi acesta. Mare le fu mirarea cînd observară o panglică tricoloră legată la mîna lui Nicolae.

„Vau, ţi s-a urcat patriotismul la cap?” zîmbi ironic Miihai.

„Îîîîî, nu, am cumpărat-o de la o băbuţă… Mi se făcuse milă de ea şi am hotărît să cumpăr ceva ca să contribui la cina ei de azi…” se bîlbîi Nicolae şi roşi.

„Cîteva luni mai devreme ai fi şterpelit panglica asta fără prea multe remuşcări” rînji Mihai „da acuma i-a priviţi-l i s-a făcut milă de bătrînică!”

„Hai, nu îndrăzni să rîzi de el!” se stropşi Leana la Mihai. „Se mai schimbă lumea!”

Nicolae îi dete o scatoalcă lui Mihai că acesta văzu stele verzi şi discuţia încetă. Apărătorii priviră în jur…

„Mda… cred că nici la Declaraţia de Independenţă nu s-a adunat atîta lume…” se scărpină gînditor la ceafă Nicolae.

„De unde ştii tu cum a fost atunci? Nici măcar nu erai pe lume…” rînji Mihai.

„Pentru că m-a documentat, blondy, doar trebuia să ştiu de ce sunt capabili cetăţenii noştri! Apropo, atunci a fost destul de paşnic…”

„Atunci poate nu era Virgil în fruntea Fantomelor Negre, sau poate Apărătorii au pus la cale acel protest, sau poate cine ştie ce împrejurări mai erau…” şopti îngrijorată Leana.

Copii se amestecară prin droaia de alţi copii adunaţi în PMAN, îi cercetară pe toţi, traseră cu urechea la frînturile de dialoguri şi se convinseră: nu era nici urmă de Fantome Negre sau provocatori printre ei, şi moldorienii sunt un popor foarte paşnic din fire.

Nici nu bănuiau copiii, că cîteva cartiere mai încolo, în subsolul întunecat se hotăra soarta Moldorei chiar în clipa aceea…

***

„Bravo, Virgil, bravo, băiete!! Uite acesta e maştab!! Uite acesta este protest de amploare!!! Cîtă carne tînără s-a adunat în piaţă!!! Demult nu am văzut atîta lume!! Încă de la declararea independenţei! Zău că ţi-aş strînge mîna dacă aş putea!” Stăpînul se agita bine dispus prin odaia întunecoasă, iar în unicul petec de lumină se înclina graţios generalul fermecător.

„Spune-mi că azi începe războil şi pînă deseară Moldora va fi a noastră!!” spumega Stăpînul.

„Mmmmm, Spurcăciunea Voastră, mă tem că va trebui să amînăm un pic răscoala nostră….”

„Ce???? De ce???? Cum????” Stăpînul s-a întors ameninţător către Virgil, dar acesta rămase drept ca lumînarea, ţintindu-l cu ochii săi albaştri.

„Vedeţi , Îndărătnicia Voastră, am lucrat foarte mult la acest plan… Am pus atîta suflet în el.. şi nu aş vrea ca pe ultima sută de metri, din cauza grabei să dăm greş…”

„Dar ce se poate întîmpla?” ciuli urechile Stăpînul. „Scumpul meu strateg, Apărătorii sunt anihilaţi, împuţitul cela de Roşcovan este captiv şi nu se mai învîrte printre picioarele tale ca să-ţi încurce socotelile…”

„Da, Întunecimea Voastră, aveţi dreptate, dar să nu uităm că Apărătorii sunt mult mai puternici decît i-am văzut noi pînă acum şi sunt foarte apropae de a-şi dezvălui adevăratele puteri… Mia mult, ei bănuiesc ceva şi sunt acum în piaţă după cum m-au anunţat iscoadele mele…”

„Aaaah, urîţeniile celea de copii!! Şi ce facem, generale” glasul Stăpînului se muie şi semăna acum a tors de mîţă.

„Azi le vom adormi vigilenţa, Drăcia Vostră, iar mîine, cînd îşi vor căuta de treburile lor, noi vom da lovitura!”

„Iiiiiii, aşa să fie, frumosule!” şi hohotind fericit, Stăpînul  dispăru în întuneric.

Trist, Virgil ieşi la lumina zilei.

***

Apărătorii aşteptară în piaţă pînă seara tîrziu, dar nimic nu se întîmplă. Mai strigară şi ei în rînd cu ceilalţi tineri „Jos ciocoii!”, se mai înghesuiră, gustară din îngheţata unui vînzător ambulant isteţ, care profita din plin de miting şi plecară pe la casele lor împreună cu ceilalţi tineri.

„Straniu că Fantomele Negre nu au profitat de această ocazie.” Rosti îngîndurată Leana.

„Poate într-adevăr tinerii au fost acei care au organizat acest protest?” se scărpină la ceafă Mihai.

„Tu singur te crezi pe tine ce spui?” clătină din cap neîncrezător Nicolae. „Un protest de asemenea proporţii nu puteau să-l organizeze nişte oameni fără experienţă. Aici a fost altceva… Ceva i-a împiedicat pe Fantome să profite”.

„Poate s-au speriat de noi???” se învioră deodată Mihai.

„Da, de creţii tăi, blondinule, s-au speriat foarte tare!” rosti Nicolae ironic… „Aici a fost altceva…”

„Ok, ne vom gîndi la asta noaptea” hotărî Leana, „acuma suntem prea obosiţi… Mîine ne aşteaptă o zi şi mai grea, să stai atîta în picioare se dovedeşte a fi destul de chinuitor…”

„Da, ne vedem mîine la miting. Noapte bună!”  rosti gînditor Nicolae şi coti spre stradela unde locuia.

Episod 08: Numărătoarea inversă începe cu 5 aprilie

În care Nicolae, Mihai şi Leana devin cu un pas mai aproape de Fantomele Negre

Zilele se scurgeau asemeni şuvoiului de apă din cişmeaua de la marginea capitalei lîngă care acum obişnuiau să se întîlnească Apărătorii. Se întîlneau şi tăceu de cele mai multe ori. Ascultau susurul apei sau cîntecul păsărilor. Primăvara năvălea peste ei, iar odată cu ea venea şi ziua de 5 aprilie, ziua alegerilor parlamentare în Moldora. Şi Apărătorii ştiau că se urzeşte ceva în acea zi, dar se simţeau neputincioşi… Mergeau în fiecare zi să-l viziteze pe Roşcovan în temniţa lui, dar acesta parcă digerase bănuţul fermecat…  Nu scotea nici un cuvînt, afară de “Am pierdut încrederea Stăpînului…” Şi cînd rostea “Stăpînul” îl apucau convulsii de groază.

Copiii ar fid at totul să afle cine e acest Stăpîn…

“Nu-mi iese din minte fraza rostită de Glimpu că chipurile noi suntem o forţă şi fără bănuţ…” oftă Leana. “Ce o fi avînd în vedere?”

Băieţii tăceau disperaţi.

“La 5 aprilie Fantomele Negre iarăşi vor frauda alegerile în favoarea Partidului Ciocoilor din Republica Moldora (PCRM)! Sunt sigură de asta… şi noi nu putem să-i împiedicăm. Şi vor fi încă patru ani de teroare şi sărăcie în Moldora…” nu se putea linişti Leana.

“Ai dreptate, nu putem sta cu mîinile în sîn…” se înflăcără Mihai.

“Păi… Pune-le în buzunar” mîrîi printre dinţi Nicolae.

“Nu ne arde acuma de glume, Nicolae…” se mînie Leana.

“Dar ce putem face?” ridică vocea Nicolae. “Fără bănuţ şi fără magie nu putem mare lucru! Înţelegeţi? Nu putem decît să ne angajăm observatori la trei dintre birourile de vot, să observăm fraudele care se vor face şi să le declarăm Comisiei Electorale Centrale (CEC). Asta e tot!”

Leana şi Mihai îl priveau miraţi şi cointeresaţi.

“Da fără bănuţ mintea îşi merge mai bine” rosti întins Mihai.

Nicolae îl fulgeră cu o privire ucigătoare.

Iar Leana tăie hotărît: “Aşa vom face! E de datoria noastră!”

***

Să fii observator în ziua alegerilor înseamnă să fii responsabil de corectitudinea mersului procesului electoral. Mai înseamnă să ţii mina pe pulsul democraţiei, să fii parte la făurirea istoriei ţării, mai mult poţi chiar tu să contribui la mersul istoriei.

Apărătorii simţeau o mare responsabilitate. Nu mai erau copiii de odinioară, se maturizaseră într-o clipă, se îmbrăcaseră frumos… chiar şi Nicolae a găsit ceva ce semăna a costum şi l-a agăţat pe sine.

Să fii observator înseamnă să fii cu ochii în patru la fiecare mişcare care se face în secţia de votare. Să fii observator şi Apărător în acelaşi timp înseamnă să vezi de două ori mai mult şi să înţelegi de patru ori mai multe… Iar Nicolae, orice n-aţi crede despre el, era un bun Apărător… Deaceea în momentul cîn apăru cetăţeanul acela suspect, care făcu cu ochiul comisiei observatorilor şi se duse ţintă la urna de vot (fără să treacă prin cabină), Nicolae înţelese că e ceva putred la mijloc.

Era clar că acesta era unul din Fantomele Negre şi în timp ce Fantoma se chinuia să introducă mai multe buletine de vot prin crăpătura îngustă a urnei, Nicolae era pus în faţa dilemei – ce să facă? Să strige? Să atenţioneze? Dar toată lumea în jurul lui îl trecea stăruitor cu privirea pe falsificator, nu-l observau intenţionat, erau cumpăraţi. Să îl atace? Ooooh, să fi fost bănuţul aici!!! Şi deodată un gînd strălucitr îi veni în minte: îl va urmări! Îl va urmări şi va afla unde se află sediul lor, iar militarii pe urmă îşi vor face treaba. Şi Nicolae va intra în istorie ca cel care a distrus Fantomele Negre!

Să nu uităm că Nicolae era hoţ, de buzunar ce-i drept, dar oricum… se putea strecura în spatele unui om, fără ca acesta să bănuiască ceva…

Nicolae a urmărit Fantoma (care nu bănuia nimic, ba chiar fluiera bine dispus) pînă la o clădire frumoasă din str. Armenească, a cărei fasadă era placată cu aluminiu bej şi care era înconjurată de un gard impunător cu nişte porţi cafenii grele, păzite cu străşnicie de carabinieri cu cîini. Nicolae rămase stupefiat cînd Fantoma salută carabinierii şi dispăru după porţile de fier, nu se putea ca răul să-şi aibă cuibul chiar în centrul istoric al capitalei!!! Nicolae se aştepta să meargă undeva la marginea oraşului, într-o zonă părăsită (şi regreta că se împopoţonase în costumul acesta incomod, care-l strîngea pe la subsuori), cev ade genul străzii Pruncul… Dar ca sediul Fantomelor să fie chiar sub ferestrele Preturii şi Judecătoriei Centrale??? La aşa ceva nu se aşteptase…

***

Seara, după o zi acerbă de muncă se întîlniră la cunoscutul sediu al CEC-ului, de care îi legau amintiri plăcute (feţele îngrozite ale Fantomelor Negre cînd i-au văzut pe Apărători pentru prima oară în 100 ani) pentru a număra voturile. Mirarea nu le-a fost prea mare cînd au numărat în favoarea PCRM  60 de mandate.

“Mă întreb de ce nu 61.” Ironiză Leana “Să fi avut 61 de mandate ar fi avut Parlamentul la cheremul lor şi ar fi făcut orice.”

“Poate ar fi obţinut 61 mandate să nu fi fost noi…” spuse îngîndurat Nicolae. “La cite fraude am depistat eu astăzi…”

“Şi eu am împiedicat multe neregularităţi” zîmbi Leana.

“Şi eu am depistat cîţiva morţi pe listele electorale din secţia de votare!” se bătu cu pumnul în piept Mihai.

“Într-adevăr însemnăm ceva, chiar şi fără puteri magice…” gîndi Nicolae. “Orice cetăţean este important, orice datorie civică trebuie făcută pentru că este importantă, pentru că poţi schimba ceva participînd…” dar nu putu să dea glas gîndurilor care-l măcinau. Îi privea numai cu ochi lucitori pe prietenii săi.

“Ce eşti aşa tăcut azi? Ai înghiţit vreun bulletin de vot?” se strîmbă la el Mihai.

“Nu, am descoperit unde este sediul Fantomelor Negre!” Nicolae s-a uitat mîndru la Leana şi Mihai, care-l priveau cu gurile căscate.

“Îţi baţi joc de noi!” şopti neîncrezător Mihai.

“Nu, deloc!. Azi m-a vizitat o Fantomă care trişa la urnele de vot. L-am urmărit şi am văzut unde intră.” Se justifică Nicolae.

“Şi de ce ai tăcut pînă acum???” îl lovi cu pumnul în umăr Leana. “Aşa o informaţie! Nu-mi vine să cred!!! Trebuie să le comunicăm lui Glimpu şi Chirtoagă!”

“Leana, stai! Aşteaptă… ” Nicolae a prins-o de mînă pe fată. “Hai să nu ne grăbim… Hai să ne gîndim… O să le comunicăm totul la timpul potrivit. Deocamdată le vom spune numai despre fraudele electorale.”

Aşa şi hotărîră.

Episod 07: Criza gazului. Partea II

În care Nicolae, Mihai şi Leana îşi dau seama că şi fără magie ei valorează ceva

Primarul i-a primit, spre marea mirare a lui Nicolae. Ba chiar i-a ascultat, deşi pe tot parcursul discursului Leanei, neincrederea nu i-a părăsit chipul tras. Imediat ce Leana tăcu, Chirtoagă a pus mîina pe receptorul telefonului şi, fără să spună un cuvînt barem, a cules un număr de telefon.

„Gata!” gîndi Nicolae „pînă aici ne-a fost. Acuş cheamă paza şi ajungem să ne odihnim la sanatoriul de la Costiujeni…”

Însă în loc de pază în birou intră un bătrîn cu părul cenuşiu şi cu ochelari pe nas care semăna leit cu primarul. „De parcă ar fi old versionul acestuia” gîndi Mihai.

„Copii, faceţi cunoştinţă, acesta este dl Glimpu – politician şi unchiul meu. El are mai multă experienţă şi mai multe cunoştinţe referitor la această temă…”

Leana s-a văzut nevoită sa mai repete odată istoria cu bănuţul şi Fantomele Negre. Menţionînd la sfîrşit că după părerea ei, gazul a fost oprit nu de conducerea Trusiei ci de aceleaşi Fantome Negre, care îşi doresc să izoleze Moldora, pentru că numai Moldora este totalmente dependentă de gazele truseşti. Celelalte ţări din Eurota fie sunt afectate parţial, fie îşi pot acoperi deficitul din propriile rezerve de gaze.

Dl Glimpu i-a ascultat foarte atent, fără să schiţeze un zîmbet măcar, i-a studiat din cap pînă în picioare pe cei doi şi cîntărind parcă fiecare cuvînt, rosti:

„Această legendă se transmite în familia noastră de la bunel la nepot iată deja a treia generaţie… Lupta între Fantomele Negre şi Apărători s-a purtat întotdeauna pînă acum un secol… Acum o sută de ani Fantomele Negre au reuşit să omoare ultimii şi pe cei mai vrednici dintre apărători şi au închis spiritul patriotic într-un bănuţ pe care-l păzeau cu străşnicie. În ultimii o sută de ani nu s-au găsit suflete vrednice care să intre în posesia spiritului patriotic şi să preia puterile apărătorilor, deaceea Fantomele Negre practic au condus ţara. Toate relele prin care a trecut Moldora în aceşti o sută de ani au fost mendrele Fantomelor Negre… Cei 70 ani de guvernare ciocoista, restructurarea, razboiul de pe Nisru, iarasi guvernarea ciocoista… toate acestea au fost mendrele liderilor Fantomelor Negre… Acuma, dacă voi chiar sunteţi Apărătorii, înseamnă că chinurile moldorienilor au luat sfîrşit… Înseamnă că de acum încolo poporul va fi unicul care îşi va decide soarta…”

„Da, problema e că noi suntem nişte copii şi am rămas şi fără bănuţ…” se oţărî Nicolae care ăşi pierdea vădit răbdarea la auzul discursului înflăcărat al politicianului Glimpu.

„Ah, bănuţul…” îl privi cu interes dl Glimpu pe Nicolae „bănuţul nu este decît o vrajă a Fantomelor Negre pentru a ţine închis spiritul patriotic al Apărătorilor. Voi sunteţi puternici şi fără bănuţ, ba chiar puteţi sparge această vrajă şi vă puteţi umple de spiritul patriotic închis acolo. Trebuie numai să vă doriţi asta mult, dar mult de tot…”

„Cred că e momentul să punem capăt discuţiei” se irită Nicolae. „Iar voi trebuie să începeţi să elaboraţi un plan despre cum să scoateţi ţara din impasul acesta cu gazele. Noi ne-am făcut datoria de cetăţeni – v-am anunţat despre Fantome şi despre planurile lor, acuma este momentul să acţionaţi voi, cei care într-adevăr deţineţi puterea…” Sarcasmul lui Nicolae ieşea şi pe urechi.

„Văd că nu prea îi ai la inimă pe politicieni, copile…” zîmbi Glimpu „Noi desigur că o să acţionăm… Chiar acum avoi da comandă să se pregătească avionul pentru a decola la faţa locului – în Trusia adică, la robinetul de la ţeava cu gaze. Mă gîndeam că aceasta ar fi o oportunitate şi pentru voi de vă recăpăta bănuţul şi forţele… Dacă veţi merge cu noi, veţi putea cumva să puneţi mîna pe el” Ochii lui Glimpu mijiră şiret de după ochelari.

Lui Nicolae nu-i prea plăcu această mimică a politicianului, dar nu avu timp să riposteze. „Mergem!” afirmară într-un glas Leana şi Mihai.

***

Din avion Moldora părea mică de tot, asemeni unui strugure de poamă… Copiii aveau nasurile lipite de geam, pentru unii dintre ei acesta era primul zbor… În cîteva ore au ajuns la hotarul dintre Trusia şi Pukraina, pe unde trecea ţeava cu gaze care alimenta Republica Moldora. Anume această ţeava, conform calculelor şi schemelor politicienilor, a fost închisă de Fantomele Negre. Calculele politicienilor sau adeverit.. Încă din văzduh se observa mare agitaţie în jurul robinetului cu gaze. Fantomele Negre roiau acolo, iar Leanei i se păru că a zărit chiar pleata blondă a lui Virgil.

În timp ce politicienii Glimpu şi Chirtoagă organizau cîteva detaşamente de militari pe care îi luaseră cu sine ca să lupte cu Fantomele Negre, Leana, Mihai şi Nicolae discutau cum ar face să pună mîna pe Virgil. Erau convinşi că bănuţul trebuie să fie la el, doar Virgil era General, deci era o persoană importantă, care nu ar fi încredinţat această păstrarea bănuţului nici unui tîmpit dintre Fantomele de rînd.

„Copii” Chirtoagă s-a apropiat de ei „pentru a beneficia de efectul surpriză, s-a hotărît saltul cu paraşutele asupra inamicului…”

„Pooooftiiiim????” Mihai păli. „Dar noi nu am sărit niciodată…”

„Da, ne-am dat noi seama, deaceea veţi sări nu singuri ci însoţiţi de unul dintre soldaţi. Veţi fi plasaţi în faţa unuia dintre soldaţi şi prinşi cu o centură de acesta. El vă va ţine strîns, distanţa nu e mare, vom zbura cît mai aproape de pămînt, aşa că în cîteva clipe veţi fi jos..”

„Mie daţi-mi un soldat mai simpatic” zîmbi Leana.

„O să mă ţină strîns din spate? Fi, ce oroare!” se oţărî Mihai.

„Să nu te atingi de mine cu nici o parte a corpului că te sfîşii!” scrîşni ameninţător Nicolae către soldatul destinat lui. Acesta speriat făcu un pas înapoi şi dădu afirmativ din cap.

***

Politicienii nu greşiră. Chiar a fost o surpriză pentru Fantomele Negre ploaia de militari ce se abătu asupra capului lor.  Militarii începură să tragă din arme încă din aer şi copiii pentru prima dată în viaţa lor au văzut cum cad omenii ca şi seceraţi. „Sunt gloanţe care paralizează, nu omoară.” Îi strigă la ureche lui Nicolae soldatul care îl susţinea. Nicolae respiră uşurat.

Fantomele Negre se risipiră care şi încotro şi Leana îl văzu pe Virgil în mijlocul lor, încercînd să-i organizeze. „Uite-l pe General, chiar acolo!” le arătă ea băieţilor. Şi copiii o luară în direcţia aceea, ferindu-se de gloanţe.

Virgil nu-i simţi ocupat fiind să strige comenzi Fantomelor Negre care cu greu îşi învingeau panica. Nicolae şi Mihai îl înşfăcară de braţe pe neprins de veste.

„Aaaa şi voi sunteţi aici!” rînji vesel Virgil, fulgerîndu-i cu privirea pe cei doi. „Credeţi că mă puteţi opri atît de uşor!” Virgil se scutură puţin şi îi aruncă pe Mihai şi Nicolae cît colo. „Sunteţi nişte nimicuri fără bănuţul magic!” gura lui Virgil se strîmbă cu dispreţ.

„Oare?” se auzi vocea mirată a Leanei, care apăru din mulţimea dezorientată şi îl ţinti cu un revolver pe Virgil.

Acesta se întoarse zîmbind spre ea: „Mai puţin tu, draga mea.”

„Întoarce-ne bănuţul, altfel trag” ignoră Leana vocea mieroasă a generalului.

„Ah bănuţul…” mieună Virgil. „Acesta?” şi în mînă îi scăpără moneda fermecată. Dar în următoarea clipă bănuţul zbură peste capetele copiilor şi din zbor îl prinse Roşcovanul, care imediat o zbughi de fugă în mulţimea care se încăierase de-a binelea.

„Vai, ce păcat” rînji batjocoritor Virgil „se pare că mi-a scăpat comoara voastră…”

Bîieţii şi Leana se repeziră furioşi după Roşcovan. Cîţiva militari, observînd namila fugărită de copii se aruncară şi ei în ajutor. Într-un sfîrşit reuşiră să-l încolţească pe Roşcovan.

„Vechiul meu prieten…” scrîşni Nicolae „întoarce-mi moneda!” Cercul în jurul Roşcovanului se strîngea. Faţa acestuia se crispă neştiind ec să facă. Creerul lui minuscul lupta între două hotărîri – de a le da bănuţul copiilor cu riscul de a pierde cu totul încrederea Stăpînului, sau de a se arunca în luptă cu aceşti oameni înarmaţi cu risc de a-şi pierde viaţa.

În sfîrit se pare că găsi o soluţie. Cu o mişcare fulgerătoare scoase bănuţul din buzunar şi…îl înghiţi. Copiii făcură ochii mari de groază şi oroare, iar militarii scoaseră un sunet care ar fi însemnat mirare, înţelegere, şi chiar poate compătimire.

Misiunea Deschidearea robinetului cu gaze se încunună cu succes. Fantomele au fost neutralizate, s-a instalat un post de pază comun moldo-trus al robinetului, iar Roşcovanul a fost luat ostatec, copiii sperau că încă mai pot recupera bănuţul fermecat…

M. Laputa: the Castle in the sky – vechiul ce pare nou

Azi am hotărît să vă povestesc despre Laputa. Este un desen animat departe de realitate, dar care aduce în discuţie eternul vis omenesc – visul de a cuceri văzduhul.

Cica exista demult tare demult o legendă, precum că în marea lor dorinţă de a zbura, oamenii au construit  mai întîi maşini zburătoare, iar mai apoi oraşe zburătoare. Dar din cauza unei oarecare catastrofe, aceste oraşe au căzut pe pămînt, iar locuitorii lor s-au văzut nevoiţi să revină la viaţa de odinioară.

Au trecut ani şi ani şi zvonul despre oraşele zburătoare s-a transformat în basm. Cei care credeau în aşa minuni erau consideraţi nebuni, sau visători incurabili. De căutarea Laputei – unicul castel rămas în aer, se ocupau numai piraţii care căutau comori nebănuite şi o grupă de militari care îşi doreau să mînuiască forţa militară colosală de care dispunea insula zburătoare.

În toată această zarvă în jurul Laputei este implicată o tînără fată pe nume Sheeta – prinţesa Laputei, care deţine un culon fermecat. Sheeta este unicul om care poate găsi drumul spre Laputa cu ajutorul unor descîntece şi a culonului. Unica problemă e că sărmana fată habar nu are de originea ei, de Laputa şi de toate celelalte, şi consideră culonul o simplă bijuterie de familie.

În dorinţa ei să scape de militari şi de piraţii care o caută, Sheeta îl întîlneşte pe Pazu – un tînăr miner, al cărui tată fusese un călător neînfricat şi care reuşise să găseasă Laputa şi chiar să o fotografieze. Pazu crede în existenţa Laputei şi hotărăşte să o ajute pe Sheeta în căutarea acesteia.

Aşa încep aventurile celor doi, care sunt urmăriţi de două grupuri feroce – militarii şi piraţii, sunt făcuţi chiar ostateci de către aceştia, dar scapă şi găsesc în sfîrşit Castelul zburător. Laputa este în ruine, unicul locuitor este un robot, care are grijă de natura acestei insule. Tinerii găsesc Laputa, dar nu bănuiesc că sunt urmăriţi de către militari, care la rîndul lor sunt urmăriţi de piraţi. Deci toate personajele se întîlnesc  pe insula zburătoare.

Astfel, copiii sunt nevoiţi să aleagă din două rele răul cel mai puţin periculos şi se împrietenesc cu piraţii. Aceştia se dovedesc a fi nişte oameni nostimi şi buni, care îşi doresc doar comorile Laputei şi nu vor să o distrugă. Militarii pe de altă parte au hotărît să pună mîna pe forţa distrugătoare a Laputei şi să se facă stăpînii lumii.

În marea lor dorinţă de a salva Laputa şi lumea, copiii hotărăsc să distrugă parţial insula zburătoare. Sheeta îşi dă seama că poeziile care le-a învăţat cînd era copil sunt descîntece de distrugere şi înţelege de ce tot neamul ei a părăsit insula şi s-au instalat cu traiul pe pămînt.

Ea rosteşte cuvintele distrugerii şi forţa militară a Laputei se autolichidează. Rămîne numai partea frumoasă a insulei, cu robotul care se ocupa de grădină şi natură şi fiind uşoară se ridică departe în înaltul cerului.

Copiii părăsesc insula împreună cu piraţii, care reuşesc să ia cu sine şi cîte ceva din comorile Lputei.

Laputa: the castle in the sky este primul film în desen animat realizat de studioul Ghibli, în 1986 şi regizat de Hayao Miyazaki. Desenele au rămas neschimbate de atunci!!

În acest desen animat fantezia este pusă la grea încercare – sunt multe maşini zburătoare care imită păsări sau insecte, dar oamenii rămîn la fel de buni şi nostimi ca în toate celelalte filme realizate de acest regizor.

L. Moştenirea lăsată de pictori

Dacă vă mai amintiţi vorbisem anterior de eşecul meu în încercarea de a găsi pictori pentru comix…

V-am promis atunci să vă arăt ce a ieşit din toată tărăşania aceea. Voi posta mai jos cîteva desene, care mi se par mai reuşite, din creaţia pictorilor cu care am lucrat. După cum v-aţi dat seama probabil, va fi vorba numai de Pictorul nr. 1 şi Pictorul nr. 3, deoarece de la Pictorul nr. 2 am moştenit numai nişte roboţei desenaţi într-un caiet de mate.

Deci, Pictorii nr. 1 şi 3 care mi-au fost tare dragi, şi care mi-au permis să-mi văd visul măcar cu jumătate de ochişor…

Pictorul nr. 1 o vede pe Leana cam aşa:

Cam aşa ar fi arătat faţa Leanei după colorare:

Pictorl nr. 3 a ajuns şi mai departe, fapt pentru care îi sunt nespus de recunoscătoare… El mi-a desenat toate trei personaje.

Începem iarăşi de la Leana:

E sexy nu-i aşa?

Următorul vine Mihai:

Şi în sfîrşit Nicolae:

Dacă cineva mai îndrăzneşte să-şi încerce talentul, nu vă jenaţi vă rog!

Episod 06: Criza gazului. Partea I

In care Nicolae, Mihai şi Leana îşi dau seama că şi fără magie ei valorează ceva

„Stăpîne, misiunea noastră s-a încheiat cu succes” rosti Virgil făcînd o plecăciune graţioasă în faţa capului palid al Stăpînului.

Roşcovanul care venise să asiste la umilirea acestui blond frumos cu ochi azurii, căscă de mirare: „Ssssuuuuuccces?” şi se scărpină la ceafă gîndindu-se că poatea scăpat el ceva din confruntarea de mai devreme, sau poate fuga lui Virgil i s-a năzărit numai.

„I-aţi prins cumva pe Apărătorii ceia băgăcioşi?” întrebă gentil Stăpînul, zîmbind pînă la urechi.

„Nu, Maiestate” unde făcu Virgil spre marea bucurie a Roşcovanului care îşi frecă mîinile de plăcere.

„I-aţi omorît cumva?” se agită Stăpînul cu bucurie.

„Nu, Maiestate” zîmbi Virgil.

„Dar ce aţi făcut??” se irită Stăpînul.

„Aceasta a fost o misiune de identificare, Maiestate. Teoria strategică numeşte aceasta identificarea inamicului. Am aflat ce puteri au, dar mai cu seamă cine sunt. Cu alte cuvinte, am aflat în ce trupuri s-au încarnat Apărătorii noştri”. Virgil făcu o pauză semnificativă. Roşcovanul îi privea cu nedumerire ba pe unul, ba pe celălalt, jumătate din cuvintele rostite nu le înţelegea şi deodată îl invidie straşnic pe Virgil pentru darul său oratoric.

„Ahaaaa” se linişti Stăpînul, „înţeleg…” (dar Roşcovanul era încrezut că acesta nu înţelesese nimic). „Atunci omorîţi aceste corpuri în care s-au întrupat Apărătorii!!!” şi Stăpînul începu să facă cercuri cercuri prin încăpere semn că era surexcitat.

Virgil se înclină încă odată cu şi mai multă graţie (încît Roşcovanului îi venea să-l pocnească) şi ieşi.

„Detaşamentul meu special să se pregătească de misiune!” strigă Virgil înspre Fantomele Negre care se odihneau în curte. Se gîndi la claia de păr roşcat şi la doi ochi verzi. „Să mă facă de rîs pe mine o fetişcană!” se încruntă Virgil şi alungă rapid vedenia din minte.

***

Era ora mesei şi Leana Nicole şi Mihai hotărîră să facă o întrerupere de la antrenamentele zilnice pentru a îmbuca ceva. Mai ales Nicolae se săturase să mătăhăiască din mîini rostind cuvinte fără noimă. Copiii se aşezară pe iarbă şi deschiseră pachetele cu mîncarea pregătită de acasă. Mai puţin Nicolae, care avea popcorn şi o sticlă de cola.

„Asta e mîncare?” se minună Mihai.

„Păi, scuze, blondinule, mama nu a avut timp să-mi prepare clătite cu ficat de pui” se strîmbă la el Nicolae şi toţi tăcură. Nicolae nu avea părinţi.

Leana i-a dat din salata ei, iar Mihai s-a îmbufnat şi s-a apucat să roadă cu ciudă şi demonstrativ un os.

„Se răceşte repede afară…” încercă cumva să redreseze situaţia Leana.

„Nu e de mirare, doar e început de noiembrie” se irită Nicolae.

„Băieţi, nu vă mai înghimpaţi atîta, doar suntem o echipă!” nu mai rezistă Leana.

„Dapoi dacă îşi plînge de milă în fiecare zi ăsta!” se strîmbă Mihai.

Nicolae sări în picioare gata să-i demonstreze lui Mihai cine îşi plînge de milă în fiecare zi, dar în aceeaşi clipă se pomeni cu braţele încrucişate la spate şi îşi văzu prietenii în aceeaşi situaţie. Erau Fantomele Negre, care-i ţineau strîns de braţe şi Virgil care se hlizea ironic.

„Şi aceştia sunt vestiţii apărători!!! Se ceartă ca nişte copii arţăgoşi cărora li s-a luat bomboana… Şi nici nu bănuisc că bomboana o să li se ia abia acuma… Unde e bănuţul?”

„N-o să-l vezi precum nu-ţi vezi ceafa, slugă nenorocită!” se zbătu cu scrîşnete din dinţi Nicolae.

„Oooo, ăsta tre să fie Apărătorul numărul unu, cel care păstrează bănuţul… Întoarceţii buzunarele pe dos!” Virgil scăpără din ochi spre ceilalţi doi. Mihai se îngălbenise şi stătea nemişcat. Leana însă îl privea cu ură şi se zbătea de abia o puteau ţine cele două Fantome.

Virgil se apropie cu trufie de ea şi cu dulceaţă în voce zise: „Sper că mi-am luat revanşa, fetiţă rea ce eşti…” Leana scuipă în direcţia lui şi mutra lui Virgil se înnăcri, ochii îi scăpărară, părea gata să se arunce cu pumnii asupra fetei.

„Comandante Virgil, l-am găsit, am găsit bănuţul!” se înecau de bucurie Fantomele Negre. Faţa frumoasă a strategului străluci şi un zîmbet trufaş îi descreţi fruntea. Luă bănuţul şi ordonă plecarea.

„Dar… comandante, nu-i omorîm pe aceştia?” se miră unul dintre Fantome.

Virgil îl străpunse cu ochii săi albaştri: „Nu, idiotule, comanda a fost să confiscăm bănuţul fermecat, fără el, aceştia nu sunt decît nişte ţîncani neputincioşi. Imobilizaţi-i!”

Şi pentru copii se făcu noapte.

Se treziră pe întuneric, îngheţaţi şi ameţiţi, şocaţi şi privindu-se cu neîncredere. Atît de aproape încă nu văzuseră Fantomele Negre. Şi nu se aşteptară la asemenea mişcare din partea acestora, de fapt îşi disconsideraseră duşmanul şi primeau acuma răsplata cuvenită. Nicolae îşi reveni primul, se ridică de pe pămîntul rece şi porni.

„Stai, incotro ai luat-o?” se alarmă Leana, „nu discutam un plan de recuperare a bănuţului?”.

„Hm, ce putem noi? Fara magie nu ne punem noi cu astia… Si apoi, mie mi-e indiferent” dădu a lehamite din mîină Nicolae.

Mihai şi Leana rămaseră cu gura căscată, privind spatele lui Nicolae care se îndepărta.

***

Trecură săptămîni de cînd Nicolae nu era de găsit, sau răspundea în doi peri la telefon. Mihai şi Leana, deşi se vedeau erau foarte abătuţi şi nimic care să semene a plan nu le venea în minte. E greu să faci un plan, cînd nu ştii unde poate apărea duşmanul sau care va fi următoarea lui lovitură.

Iarna aceea se dovedi a fi mai geroasă decît de obicei. Leana se trezi într-o dimineaţă şi a realizat că e frig. Ceea ce era straniu, avînd în vedere că purta o pijama groasă şi era acoperită cu o plapumă din lînă de oaie (care, după cum ştie orice moldorian, este foarte călduroasă!). Leana întinse mîna şi pipăi caloriferul. Era….RECE!

Aceasta era o catastrofă.

„Sunt Fantomele Negre!” sări din pat Leana. „Au hotărît să omoare dintr-o lovitură cea mai mare parte din populaţia Moldorei – pe cei care locuiesc în oraşe şi depind de încălzirea centralizată! Interesant, ce au făcut? Au bombardat Căldurăcomul? Mmmm.. cred că era să auzim explozia…”

Alungînd tot felul de gînduri, Leana se duse ţintă să conecteze televizorul. La canalul de ştiri un prezentator vînăt de frig, îşi rupea vocea: „Trusia a închis robinetul cu gaze naturale care duce spre Eurota şi aceasta a afectat puternic republica Moldora, care nu are rezerve de gaze pentru a asigura încălzirea sistemelor centralizate…”

Leana deconectă televizorul: „Trusia… da, desigur… dau capul la bătaie că sunt amestecate Fantomele aici.”

Sună telefonul şi pe ecran apăru numărul lui Mihai.

„Alo, Leana, tu ai apă caldă?” întrebă dîrdîind Mihai.

„Nu şi nici încălzire. Cică Trusia ne-a închis robinetul cu gaze” vocea Leanei nu avea nici pic de emoţie.

„Adică cum?? De ce?? Ce le-am mai făcut?? Vor să ne omoare?” rosti zăpăcit Mihai.

„Vor să ne omoare, dar mă tem că nu Trusia…” articulă Leana.

„Crezi că… Fantomele Negre?” se bîlbîi Mihai.

„Sunt convinsă” Tăie scurt Leana.

„La naiba, ce ne facem?” se enervă Mihai.

„Nu ştiu” strînse din umeri Leana.

„Ăsta nu-i un răspuns, Leana! Noi suntem unicii care ştim ce se întîmplă de fapt. Vrei să lăsăm Guvernul nostru să-l pupe în frunte pe cel al Trusiei, cînd de fapt robinetul este închis de Fantomele Negre?” Mihai spumega.

„Dar ce să facem? Ce putem să facem? Robinetul nu e la noi în ţară! Este vorba de o ţară străină! Îţi dai seama? Cum să redresăm situaţia?” dispera Leana.

„Să începem de la ce putem. Să ne întîlnim şi să vorbim” hotărî Mihai „mergi să-l vizităm pe Nicolae?”

În cocioaba lui Nicolae era cald. Asta pentru că el nu avea încălzire centralizată. Îşi construise un cămin puţin cam strîmb, dar care îi servea de ceva vreme şi era mulţumit.

„De ce vă ţineţi scai de mine? Mie ideea asta cu Apărătorii numi-a plăcut din capul locului. Nu vreau să mor pentru nu ştiu ce ideal. Vreau să trăiesc mult şi bine, bine şi mult, fără bătaie de cap. Aţi înţeles?” se irită Nicolae.

„Dar… ceilalţi oameni, moldorieni ca şi tine, pot muri de frig!!! Sau pot ieşi în stradă să se omoare unii pe alţii, sau şi mai şi pot porni război împotriva Trusiei…” turui Mihai.

„Las-o mai moale, Mihai, război n-o să pornească nimeni” îl opri Leana „dar oamenii se înrăiesc pe zi ce trece. Această problemă pe lîngă altele pe care le-au provocat Fantomele, pot isca confruntări de stradă. Chiar dacă nu îmi place actuala guvernare, asta nu înseamnă că tre să se omoare frate cu frate.”

„De ce nu vreţi să înţelegeţi că oricum nu putem face nimic! Fără bănuţ şi cunoştinţe despre Fantome şi cu robinetul de gaze în altă ţară!!! Ce vreţi să facem? Să suflăm ca să se încălzească afară?” se enervă Nicolae.

„Nu…” spuse îngîndurată Leana „dar putem să mergem la un politician corect şi aproape de popor şi să-l anunţăm despre Fantomele Negre. În fond, informaţia este putere…”

„Da, şi o să te trezeşti cu un şut puternic în fund. Sau şi mai bine: cu un document de la dispensarul din Costiujeni…” se strîmbă Nicolae.

„Ascultaţi băieţi, doar ştim prea bine că Fantomele Negre sunt în cîrdăşie cu unii dintre politicieni, altfel nu ar avea acces la atîtea secrete de stat şi atîta influenţă politică. Deci, sunt politicieni care ştiu de Fantome, care au auzit şi care cred că acestea există…” puterea oratorică a Leanei nu era de ignorat.

„Trebuie numai să găsim un politician corect, care să nu ne rîdă în faţă, şi  care să ne primească în audienţă” îngînă neîncrezător Mihai.

„Sunteţi nişte tîmpiţi incorigibili” oftă Nicolae. „Poate mergem la Sorin Chirtoagă?” şopti el.

„De ce nu?” se aprinse Leana „e tînăr, pune mare preţ pe tineri, e deştept şi corect, e primarul capitalei la urma urmei!!! Ar trebui să ne asculte!”

Va urma…

K. Kiki’s Delivery Service – o comedie romantică

Ştiu că acuma intră în vogă formatul 3D a desenelor animate. Ba chiar există 4D, iar la noi n Moldova şi 5D!!! Dar nimic nu-mi provoacă mai multă plăcere decît vizionarea unui desen animat în bătrînul format 2D, cu desene frumoase, cu culori vii şi un scenariu logic şi inteligent.

Un asemenea desen animat este Kiki’s Delivery Service, realizat la Studio Ghibli în 1989 şi regizat de celaşi Hayao Miyazaki după nuvela cu acelaşi nume scrisă de Eiko Kadono. Acesta a fost primul desen animat realizat în parteneriat cu studioul Walt Disnay. Şi primul desen animat care oglindeşte moravurile şi dilemele cu care se confruntă o adolescentă japoneză ajunsă la vîrsta maturităţii (13 ani!).

Kiki este o fiica unei vrăjitoare şi de mică învaţă să fie vrăjitoare şi se pregăteşte pentru vîrsta majoratului, vîrsta cînd va trebui să părăsească cuibul părintesc şi să plece în lumea mare pentru a-şi găsi un loc şi un rost al ei.

Însă datorită bunătăţii părinţilor ei şi puţinei discipline cu care au educat-o aceştia, Kiki nu prea a învăţat mare lucru. Unica vrajă care îi iese mai mult sau mai puţin cu success este zborul pe mătură. Deceea cînd vine vremea plecării, ea hotărăşte să folosească anume acest talent al ei pentru a ajuta oamenii din oraşul în care se va stabili.

Urmîndu-şi visul de a locui pe malul oceanului, Kiki împreună cu motanul ei vorbitor Jiji, ajung într-un port industrializat, unde lumea demult nu a mai văzut vrăjitori. Aici, în căutarea unui loc de trai, după multe peripeţii în care încape din cauza ignoranţei ei, Kiki ajunge la concluzia că în acest oraş mare ar fi bine de întemeiat un serviciu de livrare rapid – pe calea aerului.

Ea îşi găseşte adăpost în casa unor brutari şi pentru a-şi cîştiga mîncare şi a achita locuinţa, le ajută acestora în prăvălia pe care o ţin. Încetul cu încetul Kiki îşi face clienţi, dar şi prieteni – un băieţaş pe nume Tombo, care o admiră pentru faptul că poate zbura şi o pictoriţă pe nume Ursula, care locuieşte în pădure de una singură şi pictează ciori.

Este remarcabil faptul că Kiki nu numai livrează banderole ci ajută oamenii întîlniţi în cale din care cauza încape în foarte multe peripeţii amuzante. Totuşi clienţi sunt foarte puţini, munca grea, în jur numai fete frumoase şi Kiki îşi pierde încrederea de sine, iar odată cu aceasta şi capacitatea de a zbura, dar şi posibilitatea de a-l înţelege pe Jiji. Ea nu renunţă la muncă, deoarece clienţii o mai solicit din cînd în cînd, dar duce pachetele pe jos.

Filmul în desen animat de un umor extraordinar ia o întorsătură de thriller în momentul cînd o rafală puternică de vînt dinspre mare ridică în aer stratostatul în care tocmai aveau loc excursii. Stratostatul cu tot cu echipaj este suflat spre oraş, iar în efortul de a-l ţine pironit de pămînt, de o frînghie rămîne agăţat Tombo. Kiki vede aceasta la televizor şi porneşte în operaţiunea de salvare a prietenului său.

Dar vai, Kiki şi-a rupt mătura cînd învăţa din nous ă zboare şi se pomeni sub stratostat fără un aparat de zbor care i-ar permite să ajungă la Tombo. Dar viaţa prietenului ei este mai importantă decît nesiguranţa ei şi Kiki împrumută o mătură de la un măturător de stradă. Mătura se dovedeşte a fi cu character şi Kiki o struneşte cu greu, dar totuş pînă la urmă reuşeşete să-l salveze pe Tombo.

Toată această tărăşenie este transmisă în direct la televizor, Kiki şi-a căpătat încrederea de sine, o mătură pe cinste şi foarte mulţi clienţi.

Nimic nu te face atît de fericit decît să te trezeşti duminică dimineaţă şi cu o cafea tare să priveşti un desen animat calitativ, care să-ţi demonstreze că viaţa e frumoasă şi oamenii din jurul tău sunt buni, dacă tu la rîndul tău eşti amabil cu ei…